joi, 29 iulie 2010

vitamine si minerale

Magneziu

Este vital pentru inima, sistemul nervos si cel muscular. Nu intamplator, bolile asociate stresului, ca infarctul miocardic si hipertensiunea arteriala, sunt insotite de o deficienta de magneziu.

Magneziul este al patrulea mineral ca prezenta si necesar in organism, indispensabil functionarii eficiente a sistemului nervos, asupra caruia are un efect calmant (de unde si denumirea de "mineral antistres") si a sistemului muscular, participand atat la relaxarea, cat si la contractia musculara.

Poate fi gasit in vegetale cu frunze verzi, carne, lapte, nuci, banane, ciocolata, cereale integrale, fructe de mare.

Note utile

  • Persoanele care sufera de afectiuni cardiace ar trebui sa consulte medicul inainte de a lua suplimente de magneziu.
  • Copiii care au incontinenta urinara nocturna si-ar putea ameliora rezistenta sfincterelor prin administrarea unui mic supliment de magneziu.


Doza zilnica recomandata: 400 mg.

Fierul

Joaca un rol important in producerea hemoglobinei si mioglobinei, precum si a altor numeroase enzime, datorita proprietatilor sale de a cataliza mecanismele celulare de oxidoreducere pe baza unui simplu schimb de valente.

De asemenea, el este un element indispensabil in procesul respiratiei celulare deoarece cantitatea de oxigen consumata de celule depinde nemijlocit de sinteza si transportul proteinelor ferice din hemoglobina circulanta.

Deficienta de fier se resimte la nivelul energiei din organism. Femeile trebuie sa acorde o atentie deosebita monitorizarii fierului, extrem de important in perioada sarcinii, avand in vedere ca are o legatura directa cu dezvoltarea si cresterea fatului. In acelasi timp nici excesul de fier nu trebuie neglijat.Acesta ar putea determina cresterea riscului de aparitie a cancerului sau a bolilor cardiovasculare.

De unde il poti lua
Fierul poate fi gasit in grau, orez, struguri, mere, verdeturi, dovleac, ficat, arahide, carne rosie, peste, carne de curcan, spanac, patrunjel, varza, caise uscate, cereale integrale.

Note utile
Vitamina C faciliteaza absorbtia fierului, spre deosebire de calciu si tanin (continut in ceai), care ii incetinesc asimilarea.

Doza zilnica recomandata: 10-18 mg.

Calciu

Faciliteaza dezvoltarea si protejarea sistemului osos, precum si coagularea sangelui. 99% din cantitatea de calciu din organism se gaseste in oase si dinti, in timp ce 1% in sange si tesuturi moi. Calciul functioneaza cel mai bine in combinatie cu vitaminele A, C, D, fier, magneziu si fosfor.

Beneficii:
- ajuta la formarea si intarirea oaselor si a dintilor;
- regleaza ritmul cardiac;
- ajuta la diminuarea insomniei;
- reduce presiunea sanguina;
- reduce nivelul de colesterol din sange;
- ajuta la prevenirea osteoporozei;
- sustine sistemul nervos;
- poate reduce frecventa crampelor musculare.

In cazul in care simti ca sistemul osos este scazut, cand ai dureri de spate sau de picioare, cand ai carcei, probleme cu dantura sau ai stari de depresie, trebuie sa iei in considerare ca pot fi urmari ale unei lipse de calciu.

Unde se gaseste: in lactate, spanac, broccoli, varza creata si cea de Bruxelles, somon, sardine conservate cu oase

Note utile

  • Asociat cu magneziul, calciul induce somnul
  • Marii consumatori de bauturi gazoase pot avea afectate rezervele de calciu din cauza acidului fosforic pe care acestea il contin; fosforul este un "distrugator" de calciu
  • Pe langa prevenirea osteoporozei, suplimentele de calciu pot atenua durerile menstruale, precum si straile de rau asociate pubertatii
  • Efectele anumitor antibiotice (tetraciclina) pot fi alterate de o doza simultana de calciu; se recomanda ca aceste doua substante sa se administreze la o distanta de minimum 3 ore.

Doza zilnica recomandata: 850-1500 mg.

Iod

Iodul joaca un rol important in functionarea glandei tiroide. Aceasta glanda regleza secretia catorva hormoni direct legati de metabolismul general al organismului.

Iodul intra in compozitia tiroxinei, hormonul care regleaza productia de energie, care mentine constanta temperatura corpului, respiratia si tonusul muscular.

Asigura sanatatea pielii, a parului si a unghiilor. ajuta la mentinerea greutatii corporale. Ca uz extern, se foloseste in tratamentul plagilor cutanate, a infectiilor si inflamatiilor.

Surse: sarea iodata, algele, pestii de apa sarata, fructele de mare, sarea de mare.

Note utile

  • Suplimentarea iodului trebuie facuta in urma recomandarii medicului si este contraindicata femeilor insarcinate si celor care alapteaza
  • Anumite alimente, precum broccoli, varza si arahidele incetinesc absorbtia iodului de catre tiroida.

Doza zilnica recomandata: 150-200 mg.


marți, 20 iulie 2010

Rezolva micile probleme de frumusete ale verii

Vara aduce cu ea mai mult decat soare si vacanta, aduce si numeroase probleme de intretinere a frumusetii, care devin suparatoare. Fie ca vorbim de piele, care isi demonstreaza din plin sensibilitatea sub soarele arzator, fie ca vorbim de produsele de machiaj care isi pierd capacitatile.


Problema: Te bronzezi cu forma ochelarilor de soare
Rezolvare: Acest lucru se intampla cand filtrul UV al ochelarilor tai de soare este mai ridicat decat cel al cremei de protectie solara. Ai doua solutii: fie sa aplici o crema cu un nivel SPF mai mare, mai ales cand mergi pe strada, fie sa renunti la ochelarii de soare cand stai pe sezlong special pentru a te bronza.

Problema: Pielea ta este foarte lucioasa
Rezolvare: Umiditatea stimuleaza productia de ulei dn piele. In timpul verii umiditatea creste foarte mult, iar asociata cu o caldura puternica duce la un aspect lucios al pielii. Recomandarea noastra este sa folosesti un tonic de cel putin doua ori pe zi, iar in timpul zilei sa elimini excesul de ulei cu un sevetel, tamponand usor tenul, nu stergandu-l. De asemenea, renunta la fondul de ten cand temperaturile sunt foarte ridicate, da un aspect si mai lucios.

Problema: Au aparut obraznicii pistrui.
Rezolvare:
Pistruii nu sunt chiar o problema, insa in timpul verii se inmultesc suparator de mult. Aplica o crema cu un grad de protectie solara ridicat, nu renunta la palarie si la ochelarii de soare. Evita cat poti de mult sa stai direct in soare. Din pacate, pistruii nu pot fi decat preveniti, nu pot fi acoperiti.

Problema: Soarele iti prajeste parul.
Rezolvare: Cu cat parul tau este mai lung cu atat are mai multa nevoie de protectie. Daca nu vrei sa se transforme in paie, sub soare, spala-l in fiecare zi cu un sampon hidratant si foloseste balsam numai pe varfuri. Lasa-l sa se usuce natural si evita ustensilele de coafare cu incalzire. Daca le folosesti, aplica un produs care protejeaza parul de efectele lor. Cand esti la plaja, aplica pe par putina lotiune de protectie solara, va preveni uscarea lui si aspectul sifonat.

Problema: Spatele tau se umple de acnee.
Rezolvare: Spatele este plin de glande de ulei, fiind primul loc in care acneea se arata sub efectul umezelii specifica verii. Transpiratia este cauza principala a acneei, astfel ca acneea pe spate nu este deloc neobisnuita vara. Inainte de a te baga la somn, aplica un produs ce contine benzoil peroxid direct pe cosuri. Acesta le va usca si va distruge bacteriile. Pentru a pastra porii curati spala spatele cu un gel de dus care contine acid salicilic.

Problema: Noile sandale ti-au facut bataturi
Rezolvare: In general, vara pielea este mult mai sensibila, asa ca este si mult mai predispusa la bataturi facute de incaltamintea noua. Daca basica este intacta, dezinfecteaza un ac cu alcool, apoi sparge basica. Dar nu inlatura pielea. Aplica un plasture peste si batatura se va usca. Daca basica s-a spart, aplica o crema cu antibiotic pentru a preveni o infectie si acopera cu un plasture. Redu frecarea pielii cu sandaua aplicand pe picioare o pudra, astfel incat picioarele tale sa nu mai transpire.

Problema: Produsele de machiaj nu vor sa te mai asculte
Rezolvare: Evita sa folosesti foarte multe produse de make-up. Daca vrei sa folosesti un fond de ten, amesteca parti egale de crema de fata cu fond de ten, astfel incat sa nu se increteasca si nici sa nu dea un aspect prea lucios. Daca eyelinerul se scurge si nu sta locului, treci la o formula pe baza de gel, dureaza mai mult, mai ales pentru ca sunt opace. Alege, de asemenea, farduri de ochi care nu se incretesc la umezeala. Cele mai bune sunt formulele mate si minerale.

4 Coafuri simple pas cu pas

Parul este unul dintre principalele atuuri ale unei femei si este cu atat mai valoros cu cat frumusetea lui ne poate pune in valoare feminitatea. In plus, posibilitatea de a-l aranja in moduri diferite ofera si o flexibilitate de care orice femeie are nevoie.

Posibilitatile de coafare sunt nenumarate, noi ne oprim asupra a patru dintre ele, patru coafuri simple si rapide care te pot ajuta cand esti grabita sau in pana de idei.

COADA DE CAL NEIMBLANZITA

Potrivita pentru: plaja, club, o iesire cu prietenii

Ai nevoie de: spuma de par, elastic de par, pieptene de tapat, o agrafa

 Pasul 1: Piaptana parul pe spate. Prinde-l intr-o coada de cal la ceafa. Lasa sub coada o suvita libera.
Pasul 2: Aplica spuma de par, incepand de la frunte pana la baza cozii, pentru a oferi un aspect cat mai intins.
Pasul 3: Aplica putina spuma de par si pe coada, apoi foloseste un pieptene de tapat pentru a-i oferi aspectul ciufulit.
Pasul 4: Infasoara suvita libera in jurul elasticului pentru a-l acoperi si prinde-o cu o agrafa sub coada.

COC JAPONEZ

Potrivit pentru: plaja, o iesire cu prietenii, o ocazie speciala

Ai nevoie de: un elastic de par, ace de par, spuma, ondulator

Pasul 1: Separa bretonul de restul de par. Rasuceste-l usor pentru a forma o bucla in fata si fixeaza-l cu ace de par la nivelul unde vrei sa vina cocul.

Pasul 2: Prinde restul de par intr-o coada la nivelul unde ai fixat bretonul si infasoara in jurul bazei cozii, varful ramas liber al bretonului. Separa coada in mai multe suvite, aplica spuma pe ele, apoi onduleaza-le la varfuri cu ondulatorul.

Pasul 3: Ia fiecare suvita in parte si formeaza cu ele o bucla. Fixeaza-le apoi la baza cozii.

Pasul 4: Procedeaza asa cu fiecare, fixandu-le in jurul bazei cozii de cal pana ce se formeaza un coc.

COC DUBLU

Potrivit pentru: o iesire cu prietenii, o ocazie speciala

Ai nevoie de: elastice de par, ace de par, fixativ

 Pasul 1: Piaptana tot parul intr-o parte. Separa-l in doua parti. Prinde-l in doua cozi de cal, intr-o parte in spatele urechii.
 Pasul 2: Formeaza cate un coc rotund, prinzand suvitele in jurul bazei cozilor de cal.
 Pasul 3: Cocul de jos ascunde-l usor sub cocul de sus. Aplica fixativ.

COC ROMANTIC

Potrivit pentru: o iesire cu prietenii, o ocazie speciala

Ai nevoie de: elastic de par, ace de par, spuma

 Pasul 1: Prinde parul intr-o coada de cal la ceafa, usor intr-o parte. Aplica spuma de par pe parul din coada.
Pasul 2: Separa coada in doua suvite si infasoara-le una in jurul alteia, foarte lejer.
Pasul 3: Rasuceste usor coada, in jurul propriei axe pana ce obtii un coc lejer. Fixeaza-o cu ace de par. Pentru un plus de eleganta, adauga o agrafa speciala, cu pietre semipretioase.

duminică, 11 iulie 2010

"Ceaiuri..... pentru trup si suflet"

"Traim ca sa mancam, sau mancam ca sa traim?"

O intrebare veche la care fiecare dintre noi putem raspunde in functie de dorintele, optiunile si ...timpul pe care il avem. Nu voi incerca sa fac ceva pretentios, ci simplu si la obiect, pentru oameni obisnuiti.
Cana de ceai cald care ne astepta aburind pe masa dimineata sau cand veneam de la scoala nu era doar un element in plus, ci obicei din batrani de purificare a trupului si sufletului. Bineinteles ca se poate aplica si varianta moderna a ceaiului servit cu mici cuburi de gheata.
Ceaiul de chimen (aproape de culoarea originala)

Cunoscut inca din antichitate, este o planta utilizata la diverse preparate culinare, dar mai ales pentru a prepara un ceai cu efect calmant, dezinfectant si usor antidiareic. De fapt, majoritatea ceaiurilor pentru colicile bebelusilor sunt pe baza de chimen. Procurarea chimenului este la indemana oricui, putand fi gasit in orice supermarket sau plafar, ata in varianta seminte cat si macinat.
Preparare: Se pune la fiert 1 l de apa, la foc mic, in care adaugam 1 lingura mare de chimen si una de miere (pentru efectul antidiareic puneti 1 lingurita zahar/zaharina sau il lasati neindulcit). Dupa ce a dat in clocot se mai tine pe foc 1 min. In momentul servirii ii puteti adauga scortisoara sau lapte dulce dupa gust.

Ceaiul de fructe
Deosebit de ceaiurile-pliculet, necesita foarte putin efort din partea noastra. Fructele sunt parte din dieta oricarei persoane, indiferent ca vrea sa aiba o silueta armonioasa sau sa manance sanatos. Merele, perele, gutuile, portocalele, lamaile, sunt tot atatea surse de vitamine si un excelent desert pentru "siluete". de fiecare data cand consumati aceste fructe, pastrati-le coaja. Da, cojile fructelor, pe care le putem pune la uscat intr-un loc fara umiditate (pentru cei ce nu au un asemenea loc....merge si pe "sifonier").
Preparare: La un litru de apa pus la fiert se adauga combinatia preferata de coji de fructe, spre exemplu portocale si mere, 2 linguri mari. Dupa ce a dat in clocot, se mai tine pe foc 2 min. Se serveste cu scortisoara, dupa gust. Are o culoare superba si aroma fructelor pe care le preferi.

Ceaiul de nuca

Cunoscut remediu din batrani, ceaiul de coji de nuca este ideal in cazul racelilor la copii si la adulti, mai ales cand este insotita de tuse seaca persistenta.
Preparare: intr-un ibric punem la fiert 200-300 ml apa, iar cand apa a dat in clocot adaugam 4-5 nuci bine spalate si putin crapate. Se lasa la fiert aprox. 9-10 min, dupa care se serveste indulcit cu miere sau sirop de muguri de brad. Are un gust bun, iar tusea dispare destul de repede.

Ceaiul de ceapa

Nu este un ceai deosebit de popular, dar efectele sunt aproape imediate, astfel incat il recomand cu caldura.
Preparare: punem intr-un ibric o ceapa mica, spalata bine dar necuratata, taiata in patru. Dupa ce apa a dat in clocot se stinge focul imediat si se lasa acoperit 4-5 minute. In momentul servirii, pentru a mai anula gustul de ceapa, puteti adauga putin sirop de muguri de brad cu scortisoara sau un pliculet de zahar vanilat.

Ceaiul de menta


Cunoscut antidiareic, calmant si cicatrizant, ceaiul de menta (sau izma) poate fi consumat in orice anotimp, fie din frunze proaspete, fie uscate toamna si iarna. Asigurati-va ca aveti in casa un manunchi de izma cules vara, nu strica niciodata, si il puteti consuma doar pentru placerea aromei intr-o seara rece de iarna.
Preparare: se pun pe foc 500 ml apa; cand apa incepe sa fiarba, se adauga 2-3 fire de menta (2 linguri de frunze), si se lasa la foc mic 2 min. Daca il doriti mai concentrat, mariti cantitatea de frunze. In momentul servirii, se poate indulci cu putina miere sau sirop de muguri de brad/pin.

Totalul afișărilor de pagină