duminică, 30 august 2009

Socul, eficient in alergii, reumatism, infectii



Socul este una dintre cele mai puternice plante depurative cunoscute la noi, cu actiune diuretica, de eliminare a toxinelor din organsim pe cale cutanata, digestiva si renala.

Socul creste imunitatea organsimului, distruge microbii si scade febra. Are actiune galactogena, prin stimularea secretiei de lapte la femeile care alapteaza. Proprietatile terapeutice se datoreaza compozitiei sale: ulei esential, potasiu, zaharuri, mucilagii, vitamina C, vitamine din complexul B, aldehide glicolice, aminoacizi, sambunigrina, sambucosida (pigment), acid malic.
Fructele de soc, contra bolilor degenerative si cancerelor.
Preparatele din flori, fructe sau scoarta de soc sunt diuretice, sudorifice, antireumatismale, laxative, emoliente, galactogene si antiinflamatoare. Sunt indicate in edeme, infectii si litiaza urinara, guta, reumatism, constipatie, afectiuni oculare (conjunctivita, blefarita), eczeme, urticarie, furuncule, gripa, bronsita, astm.
Extractele din fructe de soc sunt un puternic aliat in lupta contra bolilor degenerative si a celor canceroase. Cel mai bun moment in care se recolteaza florile de soc este acela in care infloresc (sfarsitul lui mai la campie, inceputul/mijlocul lui iunie la munte, ori in zonele nordice), dupa ce s-a ridicat roua. Florile proaspete se folosesc imediat dupa recoltare, la prepararea socatei sau a siropului de soc.
Socata se recomanda cu 15-20 de minute inainte de masa
Sucul de fructe de soc (cele ajunse la maturitate; trebuie sa fie negre la culoare si dulci la gust). Fructele trebuie folosite in maximum 24 de ore de la recoltare, spalate foarte bine, zdrobite cu o furculita pana ajung o pasta care se pune intr-un tifon curat. Apoi se storc pana se obtine un suc inchis la culoare. Sucul de fructe de soc se administreaza cu 15-20 de minute inainte de masa, pe stomacul gol – 5 linguri la adulti si 3 lingurite la copii. Socata este indicata in combaterea constipatiei, a retentiei de apa in tesuturi, infectii urinare, gratie actiunii puternic depurative. Este, in acelasi timp, tonic nervos si fizic. Se administreaza 3 paharele (30-75 ml pe zi), cu un sfert de ora inainte de masa.Socata este contraindicata atat copiilor, deoarece este alcoolizata, cat si persoanelor predispuse la boala diareica.In cazul copiilor se va folosi siropul sau dulceata medicinala de soc, care au aceleasi efecte. Siropul si dulceata medicinala din flori de soc sunt indicate ca adjuvant in tratamentul guturaiului si rinitelor, a infectiilor urinare, acneei, in cure de 2-3 saptamani.
Tinctura de soc, adjuvant in alergii si obezitate.
Siropul se pregateste din 1-2 lingurite de sirop, intr-un pahar cu apa. Eventual se adauga putin suc de lamaie si se amesteca foarte bine. Se beau 1-3 pahare de sirop pe zi, pe stomacul gol. Dulceata medicinala se consuma pe stomacul gol, 2 lingurite de 3 ori pe zi, tinandu-se sub limba pana se dizolva. Dupa, se bea putina apa, iar la ultima inghititura se clateste bine gura.
Tinctura de fructe de soc se administreaza astfel: cate 30-40 de picaturi, diluate intr-o jumatate de cana de apa, de 3 ori/zi. Se bea pe stomacul gol. Pe parcursul tratamentului se elimina din alimentatie carnea, zaharul si produsele cu aditivi alimentari. In caz de alergie se ia 1 lingurita de tinctura de fructe de soc in jumatate de pahar de apa, de 3 ori pe zi, pe stomacul gol. Tratamentul se face minimum 3 luni.
Ameliorati acneea si psoriazisul cu soc.Impotriva acneei, psoriazisului, sclerodermiei, dermatozei alergice, bolilor de piele rezistente la alte forme de tratament se face o cura de 30 de zile cu tinctura de boabe de soc, administrata in doze progresive, de la 1 la 7 lingurite zilnic. In caz de reumatism, reumatism degenerativ, guta, se ia 1 lingurita diluata in jumatate de pahar de apa, de 3 ori pe zi, inainte de masa. Tratatmentul dureaza minimum 60 de zile.
Impotriva obezitatii, tincutra de soc se ia astfel: in prima zi se ia 1 lingurita de tinctura la ora 18; in a doua zi se iau 2 lingurite, la aceeasi ora etc., pana in ziua a saptea, cand se ajunge la 7 lingurite luate odata. Se mentine aceasta doza vreme de 30 de zile. Daca pe masura ce se creste doza apare diareea acuta, se iau in completare plante cu efect antidiareic. Daca persista, atunci se reduce doza sau chiar se intrerupe tratamentul. In caz de constipatie cronica si acuta se iau 1-3 linguri de preparat, diluate intr-o cana de apa, pe stomacul gol, seara. Cura se tine 4 saptamani, apoi se face o pauza de 5-7 zile, dupa care, daca este cazul, se reia tratamentul.
Vedere imbunatatita cu pudra de soc.Pudra obtinuta din fructe de soc (se macina fin fructele mature uscate) este consumata in doze de 3-4 lingurite pe zi, pe stomacul gol, timp de 3-4 saptamani, cu actiune benefica in tulburari de vedere, imbunatatirea vederii nocturne, tulburari de tranzit intestinal si convalescenta.
Socul este foarte utilizat si in tulburarile hormonale. Se i-a jumatate de lingura de tinctura diluata in jumatate de pahar de apa dimineata, pe nemancate, si aceeasi doza seara. In cazul chistului ovarian si al ovarelor polichistice, fibromului uterin si mastozei, in special atunci cand acestea sunt asociate constipatiei, acest tratament este deosebit de util. De asemenea, poate fi folosit alaturi de extractul din muguri de zmeur, cate 50 de picaturi, de 3 ori pe zi. In general, curele de detoxifiere (inclusiv cele cu tinctura din fructe de soc) sunt de lunga durata, minimum o luna, in afectiunile usoare, si minimum trei luni, in afectiunile cronicizate sau mai grave.
Atentie! Efectele terapeutice ale fructelor de soc sunt foarte puternice. De aceea, administrarea trebuie atent dozata si realizata progresiv. In caz de supradozare pot aparea: voma, arsuri la stomac, iritarea gatului, dificultati in respiratie, convulsii. Tratamentul cu fructe de soc este contraindicat persoanelor cu diaree cronica sau acuta, la sugari si copii, femei gravide si care alapteaza si persoanelor cu un colon sensibil. Este interzis consumul fructelor in stare cruda.

joi, 27 august 2009

Rozmarinul

Rozmarinul sau Rosmarinus officinalis este o planta folosita de peste 2000 de ani cu scopuri medicale diverse, pastrandu-si proprietatile de-a lungul timpului. Numele de rozmarin provine de la culoarea florilor acestei plante, de un frumos albastru: “ros” inseamna roua, rosmarin – roua marina.


Folosirea rozmarinului in medicina antica este demonstrata prin mai multe descoperiri, spre exemplu frunze ale acestei plante au fost descoperite in morminetele faraonilor egipteni. De asemenea elevii din Grecia Antica ce studiau la scolile din acele timpuri purtau pe cap o coronita din rozmarin pentru a le stimula circulatia creierului si a le imbunatati memoria. Si in zilele noastre unii dintre cei care participa la competitii incalzesc cateva picaturi de ulei de rozmarin.


Medicii francezi, acum sute de ani, foloseau rozmarinul ca dezinfectant, fie il fierbeau alaturi de ienupar si aruncau pe jos solutia obtinuta, fie ardeau frunze de rozmarin pentru dezinfectarea aerului.

Cele mai importante beneficii ale rozmarinului

Rozmarinul este folosit pentru urmatoarele efecte:
- Imbunatateste semnificativ circulatia, fiind astfel util in durerile musculare din urma eforturilor intense sau pentru stimularea circulatiei cerebrale la persoanele care invata si doresc o imbunatatire a memoriei, dar si a atentiei;
- Scade colesterolul din sange;
- Regealza secretia biliara si favorizeaza eliminarea acesteia in duoden, avand totodata efecte benefice asupra functiilor hepatice. Este indicat in icter.
- Diminueaza durerile la menstruatie fiind un bun antispastic, reducand totodata si crampele musculare;
- Este util in afectiunile articulare, artroze, guta;
- Datorita faptului ca este miorelaxant si imbunatateste circulatia sanguina, este util in astmul bronsic dar si in afectiunile pulmonare precum raceli, bronsite, chiar si ca adjuvant in pneumonii;
- Regleaza tensiunea, inclusiv cea intracraniana, reducand durerile de cap. Adesea este utilizat in aromaterapie contra migrenelor;
- Imbunatateste considerabil circulatia periferica la persoanele care au astfel de probleme, prezinta maini si picioare reci, iar in sezonul rece le este frig si sunt predispusi la degeraturi;
- Este indicata aromaterapia cu rozmarin la fumatori, pentru ca anumite substante din fumul de tigara precum si nicotina au actiune vasoconstrictoare, spasmele vaselor de sange reducand circulatia sanguina in tesuturile pe care le iriga. Adesea cea mai puternica vasoconstrictie la fumatori are loc in circulatia periferica, in zona membrelor si efectele sunt mai vizibile la degete, unde circulatia este mai fina. La marii fumatori circulatia periferica fina din degete poate deveni atat de redusa din cauza vasoconstrictiei, incat local tesuturile mor, face cangrena si necesita amputarea degetelor afectate. Rozmarinul previne astfel de complicatii si totodata imbunatateste circulatia sanguina pulmonara si deci functia resporatorie.
- Este un bun tonic cerebral si este folosit inclusiv pentru combaterea cosmarurilor. Medici din perioada medievala sugerau pacientilor cu cosmaruri sa doarma cu cateva frunze de rozmarin sub perna.
- Un bun tonic intestinal si al intregului tub digestiv, regland contractiile intestinale. Astfel, este utilizat in bolborisme, crampe abdominale, iar datorita efectelor sale antiseptice devine util si in bolile intestinale infectioase, precum eneterocolitele.
- Insomnie;
- In preparatele cosmetice este un ingredient special care imbunatateste functia circulatorie subcutanata, aducand celulelor epiteliale un aport mai mare de nutrienti, vitamine si oxigen si totodata accelerand absorbtia celorlalte componente ale produselor cosmetice. Are rolul de a regenera pielea, de a reface structurile subcutanate, de a imbunatati circulatia locala si de a conferi pielii aspectul tanar, ferm si elasticitatea.
- Combate obezitatea, stimuleaza arderea grasimilor si scade colesterolul. Datorita efectului din urma descris rozmarinul este util in bolile dislipidemice, ateroscleroza, boli cardio-vasculare, hipertensiune si in preventia infarctelor (miocardice, cerebrale etc.), toate acestea avand cauza comuna hipercolesterolemia.
- Este util in starile astenice, convalescenta si anemii.

Rozmarinul se utilizeaza sub diverse forme, ca ulei, ca frunze uscate, condimente, extracte in produse cosmetice sau in sarurile de baie. Alaturi de lavanda, rozmarinul este unul dintre cele mai bune remedii in aromaterapie.
iile miraculoase ale rozmarinului

miercuri, 26 august 2009

Colesterolul

Controleaza-ti colesterolul cu produse naturale

Colesterolul - este o substanta foarte importanta pentru organism, insa poate deveni nociv atunci cand depaseste o anumita concentratie. Este esential pentru fabricarea membranelor celulare, pentru sinteza hormonilor si pentru producerea vitaminei D, iar rolurile sale nu se opresc aici. Insa prea mult colesterol devine un factor major de risc pentru multe boli cardiovasculare, ca urmare a inducerii aterosclerozei in vasele de sange.
Cresterea colesterolului peste valori normale se produce in cadrul unei alimentatii bogate in colesterol, dar mai ales ca urmare a fabricarii sale in exces datorita consumului mare de alimente grase.
Exite doua tipuri majore de colesterol in sange: LDL sau colesterolul rau si HDL sau colesterolul bun. HDL-ul protejeaza vasele si inima si reduce riscul cardiovascular, in timp ce LDL-ul se coreleaza cu cresterea sanselor de a face boala cardiovascualara.
Mentinerea unui raport optim intre cele doua fractiuni ale colesterolului reprezinta cheia protejarii inimii si vaselor de sange. Alimentatia echilibrata, dozarea cu atentie a grasimilor animale si folosirea cu precaderea a unor plante care imbunatatesc profilul lipidic reprezinta maniera prin care poti controla nivelul celor doua forme de coelsterol. Iata cateva produse naturale si plante cu efecte benefice asupra nivelulul de colesterol:

Rozmarinul are actiune antiseptica, antifebrila, diuretica (stimuleaza functia renala). Calmeaza febra musculara, calmeaza durerile digestive in cazul indigestiilor. Acesta planta ajuta la imbunatatirea respiratiei, stimuleaza circulatia sangvina si sistemul nervos. Datorita multiplelor beneficii, rozmarinul se utilizeaza inca din antichitate, cand se consuma pentru usurarea durerilor in colici abdominale, fiind un bun tonic digestiv, favorizand secretia bilei si functionarea normala a ficatului. Fiind antiseptic si miorelaxant, se foloseste cu succes contra infectiilor gastrointestinale si a colicilor.
Rozmarinul are efecte bune asupra profilului lipidic, crescand HDL colesterolul si reducand LDL-ul.
Semintele de in si uleiul din seminte de in contin acizi grasi omega 3, care au capacitatea de a proteja inima si vasele de sange de efectele nefaste ale nivelului ridicat decolesterolul. Se recomanda 1-2 linguri cu seminte de in sau o lingurita cu ulei din seminte de in, in fiecare zi, atat timp cate este necesar. De asemenea, este indicat ca semintele sa fie consumate trepatat deoarece acestea pot provoca probleme intestinale.
Usturoiul- este o planta utilizata ca aliment is condiment. In medicina populara este considerat un adevarat medicament datorita continutului bogat de vitamine si substante minerale. Are efecte benefice deosebite in controlul colesterolului, in prevenirea bolilor cardiovasculare, a tulburarilor digestive sau a pneumopatiilor. In afara de efectul antimicrobian are si efect entihelmintic (impotriva viermilor intestinali).
Ceaiul verde si negru. Acestea contin combinatiile naturale ale unor principii active care au un efect protector pentru inima. Consumand 4-5 pahare de ceai verde sau negru, in fiecare zi, vei reusi sa menti colesterolul sub control. Daca nu iti place ceaiul verde, poti cumpara capsule cu extract din ceai verde de la plafar. Evita sa folosesti doze medicale de ceai verde pe o perioada nelimitata de timp, deoarece poate stimula sistemul nervos
.
Propolisul este cunoscut de mii de ani. Efectele curative ale propolisului se datoreaza in primul rand compozitiei chimice a acestuia. In propolis se gasesc o multime de microelemente necesare organismului: fier, zinc, cupru, cobalt, calciu, siliciu, strontiu, bariu. Propolisul este cunoscut ca avand efecte antibacteriene, acctionand cu succes asupra unor streptococi, stafilococi, bacili. Astfel, o serie de boli infectioase, cum ar fi gripa sau meningita, se trateaza foarte eficient cu tinctura de propolis. Vindeca afectiuni ale aparatului respirator si boli ORL. Se poate folosi ca atare, mestecandu-se, sau sub forma de spray sau aerosoli din solutie alcoolica de propolis dialuat in apa.
Macesele. Specilalistii sunt de parere ca macesele sunt cele mai bune plante pentru sanatatea inimii. Unii cercetatorii sunt de parere ca acestea ajuta si la scaderea colesterolului. Exista produse ce contin extracte de macese, pe care le poti gasi la plafar. Orice persoana care sufera de o afectiune cardiovasculara nu trebuie sa consume macese mai mult de cateva saptamani fara o supraveghere medicala.

8 pasi pentru a tine in frau colesterolul

Nu mai este un secret faptul ca lipsa monitorizarii colesterolemiei si cresterea acesteia predisupune la riscuri majore pentru sanatate, cum este infarctul miocardic, accidente vasculare celebrale, renale, pulmonare, ateroscleroza si chiar pune viata in pericol. Tu stii cum stai cu colesterolul? Cand ti-ai facut ultima data analizele si fractinule lipidice, in special LDL?


Studii medicale de specialitate au pus in evidenta 8 pasi care asigura mentinerea in frau a colesterolemiei. Pentru a intelege exact care este impactul colesterolului asupra organismului trebuie mai intai sa intelegi ce este acesta, ce alimente il contin si cum actioneaza la nivelul organismului. Pentru a afla toate acestea te invitam sa citesti articolul: “Tot ce trebuie sa stii despre colesterol si ateroscleroza”.



1. Invata despre autocontrolul minimal al aparatului cardio-vascular
Astazi exista pe piata tot felul de dispozitive care iti permit sa iti evaluezi singur tensiunea arteriala. Este tensiunea arteriala in limite normale (intre 100-70mmHg si 130-80mmHg, in functie de varsta, rasa si sex, tensiune acreste cu varsta si e mai mare la barbati)? Dar pulsul (frecventa batailor inimii, in stare de repaus intre 65-75 maxim de batai pe minut)? Acestea ar trebui masurate zilnic si din cand in cand facuta o evaluare a lor pe perioade din zi: dimineata, la pranz si seara (timp de o saptamana). Modificarile acestor valori trebuie prezentate medicului.

2. Vorbeste cu doctorul tau. Este posibil ca in familie sa fi avut membrii cu hipercolesterolemie si acest risc se transmite la urmasi, sau unele boli modifica aceasta concentratie a colesterolului in sange. Poate deja ai hipercolesterolemie, iata de ce ai nevoie de o parere avizata care sa poata individualiza toate aspectele de viata, stil alimentar astfel incat sa te sfatuiasca intocmai dupa modul tau de viata si greselile personale. De asemenea medicul iti va cere sa faci periodic analize medicale atat uzuale, cat si pentru evaluarea colesterolului. Colesterolul total: sub 200mg/dl. HDL — 40 mg/dl. LDL — mai putin de 100, iat trigliceridele sub 150.

3. Citeste ambalajele. Citeste ambalajele alimentelor si evita-le cat mai mult pe cele cu un continut mare de grasimi sau glucide sau cu foarte multe adaosuri, coloranti (alimentele colorate) sau conservate. Evita carnea de porc de asemenea. O alimentatie sanatoasa trebuie sa cuprinda sub 25% grasimi pe zi.

4. Mananca mai mult peste – carnea de peste contine ulei omega 3 care are rolul de a scadea colesterolul in sange si totodata de a reduce sansele formarii placilor de ateroscleroza, avand si rol hipotensiv. Cardiologii americani recomanda trei mese cu peste pe saptamana.

5. Ai curajul sa incerci retete si alimente. Daca sunt sanatoase nu inseamna ca nu sunt gustoase. Varietatea alimentara reprezinta unul din punctele cheie ale sanatatii. Inlocuieste carnea de porc cu soia, ouale prepara-le fara grasime, fie in teflon simplu, fie fierte separat sau in mancaruri. Foloseste ulei de masline. Incearca sa mananci cat mai mult gatit acasa si mai putin de la fast-food.
6. Exercitiile fizice. Sportul are un rol deosebit atat in mentinerea sanatatii tesuturilor prin sporirea fluxului sanguin si a oxigenarii cat si pentru sanatatea vaselor sangine, inducand cresterea productiei de globule rosii si albe in sange si totodata regland tensiunea. Se recomanda o jumatate de ora-o ora de efort fizic pe zi, in special alergare macar cateva minute.

7. Monitorizarea colesterolului. Fiecare persoana trebuie sa isi verifice colesterolul o data la 5 ani. Daca a fost gasit mare colesterolul, atunci medicul iti va recomanda regim si o noua prezentare la analize dupa 6 luni. Medicul iti va oferi toate detaliile necesare cu privire la dieta si programul de exercitii fizice pe care trebuie sa il urmezi.

8. Incearca sa ai un stil de viata sanatos. Mananca daca se poate cat mai putine mancaruri rafinate, alege legumele si fructele fierte sau proaspete, mancarurile fara sosuri si garniturile de legume, mai putin orez sau cartof.









Herpesul

Leziunea herpetica, uneori numita si leziunea produsa de febra este o grupare de mici vezicule localizata la nivelul buzei si pe marginea exterioara a gurii. Pielea din jurul veziculelor este adesea rosie si inflamata. Veziculele se rup si se elibereaza un lichid clar, iar peste câteva zile se formeaza o crusta. Vindecarea completa poate dura pâna la sapte-zece zile.


Leziunea herpetica este cauzata de virusul herpes simplex (HSV). Exista doua tipuri de virus herpes simplex (HSV). Tipul 1 de virus herpes simplex (HSV-1) duce la aparitia de leziuni la nivelul buzei si gurii (herpes labial), in timp ce tipul 2 de virus herpetic (HSV-2) cel mai adesea produce herpes genital.



Simptomele pot fi : inflamarea gurii care face ca activitaile uzuale, de exemplu consumul de alimente, lichide si somnul, sa fi e inconfortabile.



Leziunea herpetica poate fi dureroasa. Alte simptome care pot fi prezente: febra, inflamarea gâtului, cresterea în dimensiuni a nodulilor limfatici de la nivelul gâtului, salivare excesiva la copiii mici. Exista posibilitatea ca în momentul infectarii cu virusul herpes simplex sa nu apara si leziunea. Odata pacientul infectat, virusul herpes simplex ramâne în corp si poate duce la reaparitia leziunii herpetice pe parcursul întregii vieti


Majoritatea pacienilor au trei-patru recidive pe an.


Unii dintre factorii care pot declansa recidiva leziunilor herpetice sunt: expunerea la soare,în special a buzelor, stresul, oboseala, alte infectii, ca de exemplu raceala sau gripa, alergiile alimentare, tratamentul dentar, leziuni ale buzelor sau ale gingiilor, unele proceduri estetice non-chirurgicale (peeling chimic, lifting facial cu ajutorului laserului).

Slabirea imunitatii (fie din cauza medicamentelor –corticosteroizii – sau a unei boli autoimune) poate favoriza aparitia herpesului. Atât variatiile hormonale cauzate de ciclul menstrual, cât si sarcina pot duce la reaparitia leziunilor herpetice.


Nu exista tratament pentru leziunea herpetica, asa cum nu exista tratament pentru virusulherpes simplex care o cauzeaza. Majoritatea leziunilor herpetice vor disparea de la sine. În tratamentul leziunilor herpetice recidivante urmatoarele medicamente pot reduce severitatea si durata afectiunii:


cremele antiherpetice sau unguentele, care pot fi umparate cu sau fara prescriptie medicala, pot reduce durerea, pruritul sau durata vindecarii;

medicamentele antivirale pe cale orala, ce pot fi cumparate doar cu prescriptie medicala;


antiviralele pe cale orala pot fi , de asemenea, administrate zilnic în special celor care au recidive dureroase si frecvente tocmai pentru a preveni aceste recaderi;


copiii si adultii cu un sistem imunitar deficitar necesita antibiotice în timpul unui episod mai sever de herpes pentru a preveni infectia bacteriana care poate aparea.



Masuri de prevenire


Se poate reduce frecventa recidivelor herpetice având grija : sa se evite expunerea prelungita abuzelor la razele ultraviolete, sa se evite contactul intim cu persoanele cu herpes, sa se foloseasca creme cu fi ltru UV care sa se aplice atât pe buze, cât si pe fata, sa nu se consume alimente care pot cauza recidive herpetice, sa se evite folosirea in comun a prosoapelor, veselei, aparatelor de ras.



duminică, 23 august 2009

Spirulina: planta minune

In natura exista creatii de-a dreptul uimitoare. Spirulina, alga microscopica marina de culoare verde, este parintele a tot ce-i viu, cea mai veche planta de pe pamint (de 3,5 miliarde de ani).


Spirulina (Spirulina Platensis) contine o puternica combinatie de substante esentiale pentru organismul uman, unele dintre ele fiind extrem de rare si neintilnite in hrana vegetala.

Se stie ca legendarii asceti ai Americii de Sud si aborigenii africani, care locuiau in jurul lacului Ciad, se diferentiau prin sanatate deosebita si prin longevitate tocmai datorita faptului ca foloseau in alimentatie spirulina.
Spirulina, alga minune

Unele alge, mai exact microalgele precum chlorella, alga verde-albastruie (Aphanizomenon flos-aquae) şi spirulina (Spirulina platensis), conţin mai multă clorofilă decît orice alte alimente. Conţinutul lor de clorofilă poate fi chiar mai mult decît dublat, dacă se adoptă unele condiţii mai speciale de cultivare. Cele trei plante acvatice enumerate mai sus sînt cele mai acceptate şi cunoscute dintre toate microalgele cunoscute de specialişti.


PRINCIPIILE ACTIVE

Microalgele se afla undeva la hotarul dintre regnul vegetal si cel animal, oferind avantaje nutritive unice. In stare deshidratata, pe linga clorofila, mai gasim si o bogata sursa de proteine, beta-caroten si acizi nucleici pe care le contin orice alte alimente din carne sau vegetale. Cantitatea foarte mare de ARN si ADN justifica increderea specialistilor in calitatile de regenerare celulara si incetinire a proceselor de imbatrinire. Se remarca, totusi, ca excesul de acizi nucleici aduce si riscul cresterii nivelului acidului uric in organism, provocind astfel pierderea calciului, aparitia calculilor renali si instalarea gutei. De aceea, este nevoie de o dozare atenta in administrarea acestora.

CE CONTINE SPIRULINA?
Spirulina este foarte bogata in proteine: 100 g spirulina contin 60 - 70 g proteine (de 3 ori mai mult decit carnea de porc, de 2 ori mai mult decit carnea de vita, peste si de 1,5 ori mai mult decit boabele de soia). In plus, toate proteinele din spirulina sint asimilate foarte usor de organismul uman (pina la 80 %) deoarece contin 18 aminoacizi necesari omului dintre care 8 esentiali care, spre deosebire de ceilalti, nu pot fi sintetizati de catre organismul uman si trebuie obtinuti din hrana zilnica. Spirulina mai contine o multitudine de micro si macroelemente, inclusiv fier, calciu, magneziu, zinc, fosfor, seleniu, o mare cantitate de vitamine, inclusiv beta-carotenul, acizii nucleici (ADN şi ARN).


PREVINE SI VINDECA
Conform principiilor nutritiei si dietoterapiei chinezesti traditionale, spirulina are urmatoarele proprietati: mireasma usor sarata, energie racoroasa, creste secretia de fluide de tip Yin, foarte nutritiva, detoxifianta a rinichilor si ficatului, imbunatateste calitatea singelui, inhiba dezvoltarea fungiilor, bacteriilor si fermentilor.Spirulina se asimileaza foarte bine, normalizeaza microflora intestinului, curata intens organismul, avind ca rezultat micsorarea continutului toxic rezultat din schimbul de substante in articulatii, muschi, limfa, care intoxica nu numai diferite organe ci si creierul. Actiunea benefica a spirulinei se manifesta sub forma de intarire a muschilor, imbunatatirii vederii, starea parului, elasticitatea pielii, normalizarea nivelului de colesterol in singe, imbunatatirea functiei ficatului, intarirea sistemului nervos, etc.


Spirulina este folosita deja in 60 de tari ale lumii. Organizatia Mondiala a Sanatatii prognozeaza folosirea pe scara larga a spirulinei in calitate de tratament profilactic, drept componenta in hrana secolului XXI.

EFECTE MIRACULOASE


Spirulina se foloseste ca mijloc de profilaxie si tratament impotriva anemiei feriprive si maligne, ca mijloc de intarire generala si detoxifiere in timpul si dupa radioterapie si chimioterapie, pentru minimalizarea riscului de a iradia celulele normale.

In cazul persoanelor cu imunitate scazuta, boli inflamatorii cronice, hepatita, tuberculoza, bronsite cronice, spirulina adminstrata pe termen lung imbunatateste statusul imun. De asemenea este folosita pentru profilaxia si tratarea bolilor articulatiilor, miozita, stimularea cresterii in perioada adolescentina si ca mijloc profilactic, in tratarea miopiei progresive, cataractei si a altor boli ale organelor vizuale, leziuni ale irisului, ochiului la diabetici, in completarea tratamentului de diabet.

Are efecte benefice in profilaxia si tratarea arterosclerozei, ischemiei miocardului, iar dupa infarct si accident vascular cerebral, ajuta la reglarea tensiunii arteriale la hipo si hipertensivi.

Regleaza tensiunea sanguina, ajuta la cresterea celulelor, preintimpina procesele inflamatorii de orice gen, reglează glicemia.


Imbunatateste starea pielii, preintimpina imbatrinirea prematura, inlatură ridurile, ajuta la tratarea eruptiei acneice. In cazul bolilor cutanate legate de hipovitaminoza, ridarea precoce, uscaciunii pielii, hipercheratoza, efectele pot fi spectaculoase dupa citeva cure.


Spirulina ajuta la dezvoltarea sistemului reproducator si la restabilirea microflorei normale in cazul disbacteriozei si al bolilor cronice ale intestinului gros.

O pastilă de Spirulină conţine pe lângă cele enumerate mai sus, carotenoizi (dintre care o mare pondere o are beta-carotenul), vitaminele complexului B (B1, B2, B6, B12), vitamina E, acid folic, pantotenat de calciu, acid nicotinic, vitamina H, oligoelemente (printre care Fe, Mg, Mn, Zn, K, Na unde predomină potasiul şi magneziul), precum şi ficocianina, principalul principiu activ, responsabil de intensificarea proceselor metabolice, precum şi alţi pigmenţi din grupa clorofilei.

Spirulina este indicată în perioade de efort fizic sau intelectual, alăptare, hepatite cronice, ciroza hepatică, gastrite, ulcer gastric şi duodenal; diabet zaharat tip II şi, asociat cu insulina în diabetul zaharat tip I; insuficienţa renală şi corticosuprarenală; obezitate; anemii; hipertensiune; arterială; cardiopatie ischemică; distonie neurovegetativă, suprasolicitare nervoasă; carenţă de calciu şi magneziu; impotenţă, frigiditate; glaucom şi cataractă; retinopatii; încetinirea procesului de îmbătrânire; profilaxia infecţiilor microbiene şi virale; profilaxia bolilor maligne; radioprotecţie; creşterea performanţelor sportive.

Spirulina vă poate oferi capacitatea de a munci 17 ore/zi, fără a resimţi oboseala, având în acelaşi timp proprietăţi de detoxifiere a organismului şi de protejare şi regenerare a celulei hepatice. Stimulează sistemul imunitar, crescând forţa organismului de a face faţă stresului cotidian, fiind şi un bun adjuvant în întărirea organismului în diferite afecţiuni. Un alt efect binefăcător, se manifestă asupra cerebelului, Spirulina fiind, aşa cum afirma ing. chim. Ştefan Manea, „hrana pentru ungerea sinapselor cerebrale” ce vă garantează tinereţea veşnică din punct de vedere al capacităţii intelectuale.

Supliment alimentar ecologic pur, Spirulina conţine peste 50 de principii bioactive, prin care intervine în reglarea tuturor funcţiilor organismului. Spirulina este un antioxidant puternic, stimulează şi reglează producţia de corticosteroizi, insulină, hormoni tiroidieni. Rezultatele Spirulinei în programele de scădere a greutăţii corporale sunt foarte bune, acest supliment controlând senzaţia de foame şi reducând pofta de mâncare, mai ales dacă se respectă recomandarea de a lua comprimatul de spirulină cu o jumatate de oră înaintea mesei.

Spirulina este foarte bogată în proteine: 100 g spirulină conţin 60 - 70 g proteine. În plus, toate proteinele din Spirulină sunt asimilate foarte uşor de organismul uman (până la 80 %), deoarece conţin 18 aminoacizi necesari omului, dintre care 8 esenţiali. Spirulina mai conţine o multitudine de micro şi macroelemente, inclusiv fier, calciu, magneziu, zinc, fosfor, seleniu, o mare cantitate de vitamine, inclusiv beta-carotenul, acizii nucleici (ADN şi ARN).

Un aspect foarte important în ceea ce priveşte Spirulina este că aceasta se poate administra paralel cu tratamentele specifice recomandate de medic. Dozele recomandate sunt: pentru adulţi, în afecţiunile cronice, de 8-15 comprimate/zi sau 4-8 capsule/zi, iar profilactic, de 6-8 comprimate/zi sau 3-4 capsule/zi. La copiii peste 1 an, se administrează 3-6 comprimate/zi sau 1-3 capsule/zi. În tratamentele curative, se recomandă ca după 30 zile să se facă o pauză de 10 zile sau să se reducă consumul la nivelul întreţinerii.


Se preconizeaza ca Spirulina sa fie utilizata in alimentatie pentru a se concepe noi vieti (creste fertilitatea), incepand cu dezvoltarea intrauterina, perioada de alaptare si anii copilariei, intrucat nu exista in natura un alt produs care sa contina atatea componente importante pentru viata.
Spirulina ajuta si la inlaturarea hipoxiei fatului ceea ce apare nu rareori in saptamanile 29-38 a graviditatii.
Spirulina asigura acele substante nutritive care lipsesc din hrana noastra sau acele produse pe care la un moment dat organismul nu le poate sintetiza din multiple cauze. Spirulina furnizeaza atletilor energie pt un timp indelungat si reduce timpul necesar pentru refacerea fortelor, ajuta pe cei care au probleme cu digerarea sau asimilarea hranei, satisface apetitul intrucat asigura toate substantele de baza, controleaza greutatea, da copiilor si celor care nu agreeaza legumele posibilitatea sa se hraneasca cu ele luand numai cateva tablete. Ajuta oamenii ocupati care nu au timp pentru o alimentatie regulata si echilibrata sa ia rezerva necesara de substante hranitoare care sa asigure echilibrul necesar. Daca este luata inainte de masa, Spirulina scade apetitul si veti manca mai putin fara sa va simtiti flamand. Nu exista contraindicatii, conchid toate studiile. Nu creeaza dependenta. Spirulina si laptele matern sunt singurele produse naturale care contin acidul gras - gamalinoleic.

Mod de administrare a Spirulinei ca adjuvant in tratamentul diferitelor maladii conform cercetarilor internationale din tari ca: Japonia, SUA, Rusia, etc.:
1. Afectiuni digestive:
- diaree, constipatii acute si cronice, enterocolite, pancreatite acute si cronice, gastrite, ulcere gastrice si duodenale, infectii digestive de etiologie virala, micoze digestive - minim 2 g/zi, timp de 3-6 luni, chiar un an, in functie de severitatea afectiunii;
- hepatite de diverse etiologii - minim 3,2 g/zi, timp de 6 luni-1 an, dupa care se recomanda continuarea cu 1,2 g/zi doza de intretinere;
- malnutritie, intoleranta digestiva, anorexie - 3 g/zi minim 6 luni;
- ciroze hepatice, boli degenerative ale tubului digestiv, tumori digestive benigne, insuficienta hepatica - 2-3 g/zi, iar in tumorile maligne 4-5 g/zi, timp de minim un an, cu control la 1-3 luni si cu acordul medicului in ajustarea tratamentului. Dupa acest interval se continua cu 1,2 g/zi doza de intretinere.
2. Afectiuni ale aparatului respirator:
- viroze respiratorii, pneumonii, pleurezii, bronsite, gripa, guturai, otite, rinite, etc. - profilactic 1,2 g/zi, in perioada afectiunii 3,2-6,4 g/zi in functie de severitatea cazului;
- emfizem pulmonar, astm bronsic (indiferent de etiologie), bronsita cronica obstructiva (BPOC) - 3-4 g/zi timp de minim un an.
3. Afectiuni neurologice si psihice:
- distonii neurovegetative, suprasolicitari nervoase, efort psihic sustinut, stres - minim 2 g/zi timp de aproximativ 3 luni;
- depresie, anxietate, nevroze - 2-3 g/zi pana la disparitia simptomelor.
4. Afectiuni hematologice:
- defecte ale hematopoiezei, hemofilii, talasemii, deficiente de coagulare (coagulopatii) - 3 g/zi intre 3-6 luni, in functie de severitatea afectiunii;
- anemii de diferite tipuri - 3 g/zi timp de minim 6 luni.
- leucemii, limfoame, imunodeprimati - 5-6 g/zi timp de 6 luni-1 an, apoi 1,2 g/zi in permanenta.
5. Carente de vitamine/minerale:
- minim 1,2 g/zi timp de 1-3 luni, fiind indicata permanentizarea acestei doze.
6. Prevenirea afectiunilor mamei si fatului in perioada sarcinii, stimularea lactatiei postpartum - minim 1,2 g/zi, fiind indicata permanentizarea acestei doze.

marți, 18 august 2009

Trandafirul

trandafirul_mai09
Trandafirul, adjuvant in afectiunile oculare si dentare
Exista in lume nenumarate legende despre aparitia trandafirului. Una dintre ele (greceasca) spune ca trandafirul a fost creat cu scopul de a fi cea mai frumoasa floare. Aflati de la noi cum si in ce afectiuni puteti folosi miraculosul trandafir.
Zeita florilor, Chloris, a creat trandafirul din trupul unei nimfe moarte, foarte draga ei, si a vrut ca noua floare sa nu aiba pereche pe lume. De aceea, i-a convocat pe ceilalti zei si fiecare a daruit cate ceva din atributele lor: Dionisos a daruit parfumul ametitor, Cele Trei Gratii au dat stralucirea, veselia si farmecul, Zefir, vantul de primavara, a dat la o parte norii, pentru ca Apolo sa lumineze si sa-l infloreasca. La urma, Ares, zeul razboiului, i-a daruit spinii, pentru ca floarea sa isi poata apara frumusetea.
Din Antichitate si pana in prezent, trandafirul a fost pretuit nu numai pentru frumusetea si parfumul sau, ci si pentru calitatile vindecatoare. Medicii antici considerau trandafirul panaceu. Hipocrate, “parintele medicinei”, recomanda, in tratatele sale, folosirea trandafirilor in obstetrica. De asemenea, floarea era folosita impotriva durerilor de cap, dinti si de gat.

Petalele de trandafir, eficiente in diferite afectiuni
Petalele de trandafir se folosesc pentru prepararea diferitelor remedii, in stare proaspata sau uscata. Ele trebuie culese dimineata, cand aerul este curat si umed, de preferat dupa ploaie sau roua abundenta. Petalele sunt recomandate impotriva diverselor afectiuni, cum ar fi:
  • Stomatita: se taie marunt 3 linguri de petale, se infuzeaza in doua pahare cu apa clocotita, se lasa sa se raceasca si se clateste gura de cateva ori, in timpul zilei;
  • Conjunctivita: 1 lingura de petale uscate se infuzeaza in 200 ml apa clocotita, 30 de minute, apoi se strecoara si se lasa la racit. De cateva ori pe zi se sterg ochii cu infuzie, iar inainte de culcare, tampoane de vata imbibate cu infuzie se lasa pe pleoape, 30 de minute;
  • Amigdalita: se amesteca parti egale de petale de trandafir (proaspete sau uscate) cu miere de albine. Amestecul se pastreaza in gura 20-30 de minute, apoi se scuipa. Se repeta de doua ori pe zi, timp de 3-4 zile;
  • Parodontoza: pulberea din flori uscate, amestecata cu miere de albine, este un remediu pentru orice proces inflamator in cavitatea bucala, in special parodontoza. Cu amestecul aromat se tamponeaza gingiile bolnave;
  • Spondiloza: se macereaza 7-10 petale de trandafir in 125 ml de tuica, timp de 5 zile. Locurile bolnave se tamponeaza inainte de culcare, apoi se leaga cu un fular de lana.
  • Boli de piele: pentru diminuarea iritatiei in caz de eczema, psoriazis, cosuri, prurit alergic, pe locurile afectate, se aplica un strat de petale proaspete, care apoi se fixeaza cu plasture sau tifon. Plagile infectate si arsurile se vindeca mai repede daca se aplica zilnic cate un strat de petale proaspete.
Apa de trandafir, sanatate si relaxare
Alaturi de petalele de trandafir, apa de trandafir are multiple intrebuintari in cosmetica, dar se foloseste cu succes ca adjuvant in diferite boli. Astfel, se pune intr-un vas de sticla sau emailat o mana de petale proaspete sau uscate, peste care se toarna apa fiarta. Se lasa la racit si se infuzeaza 5-6 ore. Apa de trandafir este indicata in:
  • Reumatism: se fac bai calde la picioare;
  • Dureri lombare: se aplica in zona lombara comprese fierbinti cu apa de trandafir;
  • Vertij, ameteala puternica: se leaga fruntea cu un prosop inmuiat in apa de trandafir rece;
  • Transpiratie abundenta: corpul se sterge de doua ori pe zi (seara si dimineata) cu apa de trandafir. Concomitent, se fac de 3-4 ori pe saptamana bai cu frunze de nuc;
  • Pentru ridicarea tonusului, corpul se infasoara strans cu un cearsaf inmuiat in apa rece de trandafir. Se adauga un cearsaf uscat, apoi o plapuma;
Uleiul de trandafir, impotriva virusurilor, bacteriilor si fungilor
Datorita efectelor antiseptice, uleiul de trandafir este des folosit in tratamentul infectiilor cauzate de virusuri, bacterii si ciuperci care au rezistenta la antibiotice.
  • In caz de otita: 2-3 picaturi de ulei de trandafir se picura in ureche, de 3 ori pe zi;
  • Insomnie, depresie: se inhaleaza, de mai multe ori pe parcursul zilei, aroma uleiului de trandafir;
  • In caz de blefarita: se ung pleoapele inflamate de 2-3 ori pe zi cu ulei de trandafir, timp de o luna. In acelasi timp, se bea si ceai din petale de trandafir;
  • Celulita: 12 picaturi de ulei de trandafir se amesteca cu 100 ml de ulei de masline. Se tamponeaza locurile cu probleme, dupa un dus cald;
  • Arsuri, ulcer varicos, escara: se aplica ulei de trandafir sub forma de comprese.
Uleiul de trandafir calmeaza si sustine centrul emotional al inimii, dand senzatia de fericire si o stare generala de bine. De asemenea, ajuta la purificarea cavitatii uterine si la regularizarea ciclului menstrual. Se recomanda baile de sezut cu apa calduta, la care sa adauga 3-7 picaturi de ulei de trandafir. Totodata, uleiurile esentiale de trandafir faciliteaza relaxarea si “hranesc” emotiile pozitive, atunci cand sunt folosite in masaj. 4-5 picaturi de ulei esential de trandafir, diluate in aproximativ 30 g de uleiuri vegetale, precum cele extrase din seminte de struguri, din migdale dulci sau din alune. Vorbind de virtutile terapeutice ale trandafirului, nu putem uita continutul ridicat de vitamina C naturala. Trandafirul revigoreaza pielea obosita, reduce ridurile, incetineste procesul de imbatranire, fiin recomandat ca tratament pentru toate tipurile de ten.

Rosu sau galben, pepenele reduce surplusul de sodiu




Atat pepenele galben, cat si cel rosu sunt fructe foarte gustoase si aromate, cu efecte racoritoare excelente. In acelasi timp, pepenele este un aliment-medicament, cu multiple indicatii terapeutice, folosit cu succes in medicina si cosmetica.
Este important de stiut faptul ca pepenii contin foarte putin sodiu si cantitati insemnate de potasiu. Din acest motiv este indicat in reducerea surplusului de sodiu din organism, avand efecte benefice asupra inimii, dar si a sistemului imunitar. In cazul pepenelui galben, actiunea se datoreaza compozitiei sale bogate: contine apa (88,5%), albumine, glucide, fibre alimentare, acizi organici liberi, minerale (potasiu, fier, magneziu, fosfor, calciu), vitamine (A, B, C, PP, acid folic). Pepenele rosu contine si el aproximativ 95% apa, zaharuri naturale, enzime, acizi organici, licopina (substanta cu efect antioxidant si reglator imunitar).

Pepenele galben are multiple actiuni terapeutice:

Imbunatateste sistemul imunitar;
Diminueaza senzatia de foame, avand totodata efect vitalizant, energizant, detoxifiant, diuretic-depurativ, recomandat in obezitate, constipatie, afectiuni renale, hemoroizi, guta, reumatism.
Extern este utilizat pentru ingrijirea tenului.
De asemenea, pepenele galben reduce riscul aparitiei cancerului, bolilor coronariene si hipertensiunii. Poate fi cosumat de persoanele sanatoase ca un fruct de sezon apetisant, cu efect rapid de calmare a setei, dar si pentru detoxifiere. Persoanele cu diferite afectiuni pot face cure de 2-3 saptamani cu acest fruct. De altfel, poate fi mancat in stare naturala, ca atare, sau sub forma de salate, gem, serbet, inghetata sau dulceata. Poate fi consumat si sub forma de suc proaspat, cu efect revigorant si revitalizant. In timpul curelor se beau 3-6 cani pe zi din acest nectar.

Pepene galben la micul dejun
Cura presupune consumul a 1-3 kg de pepene galben, timp de 3-4 zile, dimineata, pe stomacul gol, ca mic dejun, sau pe tot parcursul zilei, in functie de toleranta individuala. Totodata, cateva felii inainte de fiecare masa sunt bine-venite, dar nu ca desert.
Curele pot fi efectuate in caz de anemii si perioade de convalescenta. Astfel, se beau 3 cani de nectar pe zi. In constipatie si obezitate, se mananca dimineata, pe stomacul gol, 1-2 kilograme de pepene galben. Pentru a potoli senzatia de foame, este indicat consumul a 2-3 felii inainte de masa.
Avand efect diuretic-depurativ, este util impotriva dermatitelor alergice si infectioase. Se face o cura cu pepene galben de 10-12 de zile, timp in care sunt eliminate din dieta carnea, grasimile si alimentele sintetice sau conservate.

Cura cu pepene galben este contraindicata persoanelor cu diabet, enterite, dispepsii. Aveti grija ca pepenele sa fie bine copt, altfel provoaca diaree si indigestii!

Cura de 10 zile cu pepene rosu
Gratie compozitiei, pepenele rosu are efect diuretic, fiind indicat in afectiuni ale aparatului reno-urinar, afectiuni reumtismale, guta. De asemenea, creste imunitatea organsimului si are rol reglator hormonal.
Se poate face o cura cu pepene rosu de minimum 10 zile, in fiecare luna. Se consuma la toate cele trei mese, ultima fiind inainte de ora 19.00. Intre mese, este bine sa se bea 1-1,5 litri de lichide (apa plata cu/fara lamaie, ceaiuri, sucuri naturale). Cura se poate realiza cu miez bine copt, dulce (se consuma in jur de 2-3 kg/zi), sau sub forma de suc proaspat, consumat in maximum 15 minute.

Pepenele rosu, benefic in afectiuni renale, guta, litiaza biliara
Cura cu pepene rosu se poate face in caz de afectiuni renale, infectii sau litiaza renala. In ultimul caz se creste cantitatea de pepene si se asociaza un tratament cu plante ce ajuta la sfaramarea pietrelor. Acesta se administreaza cu cateva zile inainte de consumarea pepenelui si se continua in ultimele zile de tratament (cu mesteacan, merisor, ienupar). Pepenele rosu este recomandat ca adjuvant in reumatism si guta (10-20 de zile de cura). In caz de litiaza biliara, cura consta in seminte uscate si macinate de pepene rosu. Se ia cate 1 lingurita din acest praf in fiecare dimineata, amestecat cu 1 lingura de ulei de masline, 10 zile consecutiv, pe stomacul gol. Se sta culcat pe partea dreapta, timp de 10 minute. Tratamentul dureaza 3 luni. In caz de constipatie, se va consuma pepenele, toata portia, in fiecare dimineata, pe stomacul gol. Dupa, 3-4 ore nu se mananca nimic. Pentru slabit, pepenele rosu este foarte util, gratie efectului diuretic-depurativ. Valoarea nutritiva a acestuia este aproape nula.

Inainte de a incepe o cura cu pepene pentru eliminarea pietrelor la rinichi sau bila, este bine sa consultati medicul. Acesta, in functie de dimensiunea, compozitia si pozitia calculilor, va indica sau nu acest tratament.


Pepenele rosu curata si detoxifica intern organismului, ajutand la eliminarea toxinelor din ficat, la protejarea intestinelor subtiri si la stimularea activitatii rinichilor.


Nu stiu altii cum sunt, insa eu cand ma gandesc la o felie rece de pepene rosu, imi lasa gura apa. Miezul zemos si delicios al pepenului rosu incanta papilele gustative intr-un mod in care nici cel mai pretentios si racoritor cocktail de vara nu reuseste. Si nu doar gustul sau il face un aliment incredibil, ci si efectele revigorante si reenergizante pe care le are asupra organismului. Specialistii nutritionisti ne recomanda sa consumam cu incredere pepenele rosu intrucat acesta reprezinta una dintre cele mai eficiente metode de hidratare si de vitaminizare a organismului pe timpul verii. Mai mult de 90% din compozitia sa este apa. Restul zaharuri naturale, enzime, acizi organici, sodiu, potasiu si fier si licopina, un antioxidant puternic, specific fructelor si legumelor cu miez rosu, ce neutralizeaza radicalii liberi, prevenind in acelasi timp aparitia celulelor canceroase.
In plus, printre vitaminele prezente in cantitate mai mare in compozitia pepenelui rosu se afla vitamina A, cu un rol important in adaptarea vizuala, vitamina B6, ce ajuta la formarea hemoglobinei si imbunatateste capacitatea organismului de a se apara in fata infectiilor (stimuleaza formarea de anticorpi) si vitamina C, arhicunoscuta pentru efectul sau de crestere a imunitatii. Este bine sa stiti ca pepenele se numara printre alimentele cu cel mai scazut risc de a provoca alergii asa ca nu ezitati sa va rasfatati copilul cu o portie zdravana si delicioasa de pepene rosu.
Pentru ca este vara, anotimpul ideal al curelor de slabire, pe lista alimentelor preferate ar fi nemaipomenit daca ati introduce si pepenele rosu. 100 grame de pepene rosu contin doar 30 de calorii si in plus, pepenele rosu curata si detoxifica intern organismului, ajutand la eliminarea toxinelor din ficat, la protejarea intestinelor subtiri si la stimularea activitatii rinichilor. Gratie capacitatilor sale diuretice, pepenele rosu este recomandat in dieta persoanelor cu pietre la rinichi sau in a celor suferind de guta. Un puternic si eficient hidratant al organismului, pepenele rosu are efecte pozitive si asupra reglajului hormonistic din organism.

Daca esti insarcinata, cu atat mai mult este indicat sa consumi pepene rosu. Se pare ca acesta este ideal pentru prevenirea greturilor matinale, iar unii medicii specialisti sustin chiar ca, datorita continutul bogat de potasiu si magneziu, pepenele rosu impiedica aparitia preeclampsiei, o complicatie ce poate surveni in timpul sarcinii. Nu degeaba se spune ca detoxifierea din interior are efecte vizibile si la exterior. Consumat in mod frecvent, in cantitati semnificative si combinat cu tratamente externe, pepenele rosu ajuta la curatirea tenului si la tratarea acneei

Un efect cu adevarat surprinzator al pepenelui rosu a fost descoperit recent de catre oamenii de stiinta. Se pare ca, in cazul barbatilor, pepenele rosu are efecte afrodiziace reale, sporind apetitul sexual si stimuland circulatia sanguina. Intr-o cantitate extrem de mica, pepenele rosu contine si un anumit aminoacid cu un efect de dilatare a vaselor sangvine, efect pe care il au si medicamentele ce trateaza disfunctiile erectile. Ironic sau nu, pepenele a fost botezat “fructul rosu cu efect albastru”, cu aluzie la controversata pilula Viagra.

De asemenea, pepenele rosu se numara printre alimentele indicate si in cazul persoanelor suferind de inima, avand in compozitia sa o cantitate infima de grasimi saturate. Cucurbocitrinul, o substanta prezenta in compozitia pepenelui, stimuleaza dilatarea vaselor capilare si ajuta la normalizarea tensiunii arteriale.

sâmbătă, 15 august 2009


Remedii naturale pentru durerile de dinti
Afla mai multe despre:
remedii naturale, durere de dinti, sunatoare, comprese, marele, tratamente, sanatate


Cu totii ne dorim dinti albi si o dantura sanatoasa. In acest scop trebuie sa acordam o atentie foarte mare si alimentatiei. Cafeaua, ceaiul, cola, fumatul, sucurile acide, anumite medicamente si alimentele intens pigmentate isi pot lasa amprenta lor colorata pe smaltul dintilor.

Iata cateva sfaturi pentru o dantura mai alba.

Tratament cu busuioc - decoct din doua lingurite de frunze uscate maruntite la o cana (200 ml) cu apa rece, se lasa la macerat, se da apoi in clocot, se lasa acoperit 15 minute pentru racire, se strecoara si se clateste bine gura de mai multe ori pe zi.

Tratament cu lamai - consumul de lamaie sau frecarea dintilor cu lamaie deter­mina albirea lor.

Tratament cu mar - consumul de mere determina albirea dintilor.

Tratament cu menta - infuzie din frunze, peste care se toarna 100 ml de apa clocotita; se lasa acoperita 30 de minute, se strecoara, se spala dintii cu periuta dupa fiecare masa si apoi se clateste gura cu infuzia.

Cateva remedii naturale pentru durerile de dinti

Patrunjel - se zdrobesc bine frunzele de patrunjel proaspete sau radacina pana se obtine o pasta; se framanta cu putina sare; se formeaza un cocolos si se introduce in caria dentara sau se folosesc comprese pentru urechea partii dureroase.

Comprese pe obraz, in locul unde va doare, cu ceai din coada soricelului, musetel, tataneasa sau aloe.

Mestecati o frunza de coada-soricelului sau de patlagina, acestea opresc sangerarea foarte repede si au si efecte de calmare, antiinflamatoare si antibacteriene;

Daca va dor dintii, dar si gingia diluati 15 picaturi deulei de cuisoare la o lingura de ulei alimentar in care inmuiati un tampon de vata pe care il aplicati pe dinte si pe gingie. Nu se foloseste nediluat si nici pentru o perioada indelungata, deoarece devine toxic, iar femeile insarcinate trebuie sa-l evite.

Striviti un ardei iute si cu o pipeta luati zeama obtinuta, pe care o aplicati pe dintele care doare. Numai daca suportati ardeiul iute folositi metoda, deoarece va ustura la inceput, insa durerea se va atenua.

Daca aveti sangerari la gingii, aplicati pe locul respectiv un pliculet de ceai negru sau de musetel ud si rece, acestea avand proprietati de oprire a hemoragiei, iar musetelul asa cum este cunoscut este antiinflamator si cicatrizant.

Foto: sciencecases.org

Frumusete

Cele mai ieftine si eficiente 6 trucuri de ingrijire


Uneori ingrijirea corpului nostru poate fi extrem de costisitoare, mai ales pentru ca evitam sa facem compromisuri in aceasta privinta, incercand sa alegem mereu produse de calitate.

Totusi, ati fi suprinse sa observati ca unele dintre aceste produse de calitate pot fi inlocuite cu succes de optiuni mult mai ieftine si mai eficiente.


VITAMINA E

Pentru: intinerirea parului si a pielii. Joaca un rol vital ca antioxidant, asigurand o protectie excelenta impotriva radicalilor liberi care imbatranesc tenul, reducand aparitia ridurilor. Poate inlocui cu succes cremele antirid.

Descriere: Se gaseste sub forma de capsule gelatinoase care contin vitamina E in stare naturala.

Folosire: Administrare orala - 1 capsula pe zi. O data pe saptamana, inainte de culcare, foloseste praful din capsule pentru a freca pielea fetei si a gatului.



PEROXIDUL DE HIDROGEN (H2O2)

Pentru
: combaterea acneei si petelor inestetice ale tenului. Poate preveni si aparitia vergeturilor. Acesta este un agent antimicrobial, antiseptic si oxidant. Curata tenul si il catifeleaza. Poate inlocui cu succes un tonifiant.

Descriere: Se gaseste sub forma apoasa, pentru uz extern.

Folosire: Aplica pe un tampon de bumbac solutia si tamponeaza pielea usor. Daca solutia este prea puternica, o poti dilua cu apa.



ULEIUL DE MIGDALE

Pentru
: combaterea cearcanelor si a petelor inestetice din jurul ochilor. Migdalele contin vitamina E si sunt bogate in grasimi monosaturate, reuducand grasimile si crescand nivelul de oxigenare a vaselor sangvine. Poate inlocui cremele anticearcan.

Descriere: Se gaseste sub forma uleioasa, in sticle de 100 ml.

Folosire: Aplica putin ulei de migdale in jurul ochilor si maseaza usor cu varful degetelor. Incepe de la coltul interior al ochiului, masand usor spre coltul exterior. Pentru rezultate bune repeta acest procedeu in fiecare zi.



SUCUL DE LAMAIE

Pentru
: combaterea pistruilor, lumineaza si curata pielea, fara a bloca porii, fiind un produs antibacterial cu un pH scazut. Poate inlocui cu succes produsele tonice.

Descriere: Se gaseste in sticle de 250 ml sau 500 ml sau poate fi stors din lamai.

Folosire: Aplica sucul de lamaie pe fata cu un tampon de bumbac. Evita zona ochilor. Asteapta sa fie absorbit in piele si apoi aplica o crema hidratanta, deoarece sucul de lamaie este astringent


ULEIUL DE MASLINE

Pentru: hidratarea pielii, fiind un produs ce nu cauzeaza reactii alergice. Curata, inmoaie si regenereaza pielea. Este extrem de eficient in ingrijirea mainilor si a unghiilor. Poate inlocui cu succes cremele de maini. Hidrateaza si parul, oferindu-i stralucire naturala.

Descriere: Se gaseste in sticle de 500 sau 1000 ml.

Folosire: Pentru corp, pune o cantitate mica de ulei pe piele si maseaza bine pana ce se absoarbe.

Pentru par, aplica inainte de spalaea parului ulei de masline si lasa-l sa actioneze jumatate de ora. Urmeaza apoi ritualul normal de spalare a parului.

Pentru maini incalzeste intr-o tigaie putin ulei de masline. Ai grija sa nu fie foarte fierbinte, sa fie suportabil la atingere. Maseaza mainile bine cu ulei, insistand pe unghii. Pune manusi cosmetice si dormi cu ele pentru un efect garantat.



MIEREA

Pentru
: combaterea pielii uscate. Lasa pielea catifelata si hidratata, fiind un agent antiseptic si antibacterial. PH-ul sau cuprins intre 3,2 si 4,5 previne formarea de bacterii.

Descriere: Cea mai buna miere pentru ingrijirea pielii este cea de salcam, de salcie si de tei.

Folosire: Incalzeste mierea in cuptorul cu microunde sau pe aragaz, pana capata o textura mai lichida. Aplica mierea pe piele prin masaj. Lasa-o sa-si faca efectul timp de 10 minute. Clateste bine si aplica o crema hidratanta. Repeta de 2-3 ori pe saptamana.


joi, 13 august 2009

Minerale

Fluorul


Fluorul intra in constitutia oaselor, a dintilor si a tendoanelor. Carenta de fluor a organismului produce carii dentare, indeosebi la copii, motiv pentru care, in mod preventiv, se recomanda fluorurarea apei de baut pana la concentratia de maximum 1 mg fluor la un litru de apa.
Acest microelement este indicat in cazurile de intarziere a osificarii, in rahitism, osteoporoza, consolidarea fracturilor, carii dentare. Fluorul nu este necesar pentru activarea cresterii. Administrat ca medicament, in doze sporite, fluorul poate deveni daunator, provocand incetinirea cresterii scheletice, calcifierea tendoanelor si a ligamentelor, ca si afectarea rinichilor, ficatului, a inimii si glandelor endocrine, precum si a sistemului nervos. La concentratii deosebit de mari, pot interveni intoxicatii fatale.
Necesarul zilnic de fluor este de 1-2 mg, maximum 3 mg, doua treimi din acesta fiind asigurat din apa de baut si o treime din alimentatie. In zonele in care apa este saraca in fluor (mai putin de 0,5 mg/l), e necesara fluorurarea apei. Excesul de fluor al apei poate duce la colorarea galbena a smaltului dentar (fluoroza). Continutul in fluor al diferitelor alimente este destul de redus, cantitati mat mari aflindu-se in pestii de apa dulce, dar indeosebi in cei de apa sarata (0,7 mg/100 g), in scrumbii (pana la 1,4 mg/100 g) si in ceaiul gruzin. Alte alimente care contin fluor ar ii urmatoarele: caisele, carnea de vita si cea de porc, cartofii.






Fierul
Fierul constituie un important factor antianemic, constituent principal al hemoglobinei din sange, al unor enzime etc., fiind indispensabil in transportul oxigenului in organism, precum si in respiratia celulara. Asimilarea fierului este legata de prezenta cuprului, cobaltului si manganului, ca si de a vitaminelor C si C2.
Organismul adultului contine cea 3,5 grame fier la barbati si cea 2,3 grame la femei, depozitat in hemoglobina, ficat, rinichi, splina etc. Nevoile zilnice de fier incep de la cea 6 mg la copiii sugari si urca pana la 18-20 mg la tinerii de 20 de ani. La barbatii adulti si la femeile in varsta, nevoile zilnice de fier sunt de 10-15 mg, la femeile tinere putand fi ceva mai reduse, in timp ce, la cele aflate in perioada sarcinii si alaptarii, acest necesar este cuprins intre 20 si 25 (30), la fel ca si in perioadele de menstruatie.
Fierul obtinut din alimentele consumate este absorbit, in cazul unui organism adult sanatos, numai in proportie de 8-10%. Un randament de absorbtie mai bun se obtine in cazul preparatelor din carne, situatie in care aceasta absorbtie ajunge pana la 30%. Absorbtia intestinala a fierului este reglata in functie de nevoile organismului, ea fiind favorizata de aciditatea stomacului si diminuata de mediul alcalin intestinal. Cantitatile mari de cofeina si de mangan pot inhiba absorbtia fierului.
Carenta de fier produce anemii feriprive, stomatite si glosite. Numerosi copii sugari sufera de anemie din cauza insuficientei fierului din hrana. Pe de alta parte, excesul de fier contribuie la scaderea nivelului de cupru din organism, putand produce intoxicatii. Dozele excesive de fier le sunt daunatoare indeosebi copiilor. Masuri de prevenire a carentei in fier trebuie luate cu precadere la copii si la adolescenti, la gravide si la lehuze, in perioada de alaptare, precum si in convalescenta, dupa unele boli digestive sau infectioase si febrile.






Cuprul


Cuprul este un microelement indispensabil in respiratia celulara si in formarea oaselor; de asemenea, prezinta o deosebita importanta prin faptul ca:


-ajuta la fixarea fierului, la formarea hemoglobinei si a globulelor rosii;
-se opune coagularii excesive a sangelui;
-ia parte la metabolizarea vitaminei C ;
-este antiinfectios si antiinflamator;
-are proprietatea de a inhiba coagularea laptelui si de a mentine integritatea peretilor vasculari;
-inlesneste functionarea normala a inimii;
-intervine in procesul de crestere;
-este anticancerigen;
-asociat cu vitamina C, favorizeaza capacitatea de autoaparare a organismului prin stimularea formarii anticorpilor.


Necesarul zilnic de cupru este de 2-3 mg pentru adulti si de 0,05 mg/kilogram-corp pentru copii. In general, alimentatia obisnuita asigura necesarul de cupru al organismului. Ingerat in cantitati mari, devine toxic. Asemenea intoxicatii se pot produce si in cazul unui consum mare de struguri nespalati sau de must ori de vin produse din asemenea fructe. Intoxicatiile cu cupru se pot manifesta prin icter, anemii, nevoia unui consum exagerat de apa etc.






Cromul
Cromul are rol, in combinatie cu insulina, la descompunerea zaharurilor in cadrul metabolismului. In plus, acesta are proprietatea de a asigura stabilizarea diverselor tipuri de proteine acolo unde sunt necesare. Dozele recomandate pentru adulti sunt de pana la 200 mcg. Cu timpul, cromul este din ce in ce mai putin retinut in organism.
Rolul cromului in organism. Odata ajuns in organism, cromul are rol in diferite procese precum: scaderea tensiunii arteriale, preintampinand hipertensiunea, procesul de crestere, actionand totodata preventiv impotriva diabetului.
Carenta de crom poate fi cauza aterosclorozei si a diabetului. Cromul poate fi gasit in stare naturala in alimente ca ficatul de vitel, carnea de pui, germeni de grau, drojdie de bere, scoici , etc. Nu se cunosc efecte toxice produse de crom.






Cobaltul
Cobaltul, foarte putin reprezentat in organism, are o importanta deosebita in metabolismul acestuia. Acest microelement face parte din compozitia vitaminei B12, care, impreuna cu fierul, constituie un eficient factor antianemic. De asemenea, cobaltul dispune si de proprietati vasodilatatoare. In doze reduse, impreuna cu fierul si cuprul, el ia parte la formarea hematiilor. Acest mineral activeaza si unele enzime, contribuie la autoapararea organismului, la mentinerea integritatii sistemului nervos, precum si la procesele de crestere.
Cobaltul este indicat intr-o serie de afectiuni, cum ar fi: palpitatiile, anxietatea, anemiile pernicioase, hipertensiunea arteriala, angina pectorala, coronarita, arterita, spasmele si blocajele vasculare (indeosebi cele ale membrelor inferioare), sciatica, nevritele, afectiunile spastice digestive etc.
Se apreciaza ca necesarul de cobalt al organismului este foarte redus, dar pana in prezent nu a fost determinat cu certitudine, fiind insa estimat la maximum 8 mcg pe zi. Excesul in cobalt este rar intalnit, el putand provoca hipertrofia tiroidei.
Cobaltul este foarte raspandit in regnul vegetal, cu deosebire in urmatoarele fructe si legume : caise, cartofi, cirese si visine, ciuperci, fasole uscata si fasole verde, grau nedecorticat (integral), mere, morcovi, orez, pere, rosii, salata verde, sfecla rosie, varza si indeosebi spanac etc. Din pacate, prin rafinare si pregatire culinara, se pierd peste 50% din cantitatile de cobalt continute initial de produsele respective.






Calciu
Calciul, acest macroelement deosebit de important, constituie componenta principala a scheletului si dintilor, tendoanelor, nucleelor celulare si este indispensabil in:

-procesul de coagulare sanguina;
-buna functionare a sistemului nervos;
-reglarea permeabilitatii membranelor celulare ;
-diminuarea amplorii unor procese alergice ;
-ameliorarea capacitatii antimicrobiene a globulelor albe ;
-activizarea unor procese metabolice;
-stimularea secretiei gastrice si a ritmului cardiac;
-utilizarea eficienta a fierului si a vitaminei B12.

Ca si fosforul, calciul este un element absolut esential pentru organismul uman, mai ales in primii ani de viata, atunci cand are loc procesul de formare a tesuturilor osoase.
Asimilarea calciului este favorizata de prezenta fosforului, magneziului, cuprului, fluorului si siliciului, a vitaminelor A, C si D, precum si a razelor solare. Vitamina D este absolut necesara pentru efectuarea transportului calciului prin mucoasa intestinala. Raportul de 2/1 dintre calciu si fosfor este considerat cel optim pentru absorbtia calciului. Ratiile bogate in proteine sporesc, de asemenea, absorbtia calciului, in timp ce acidul oxalic, excesul de grasimi si de fosfati reduc absorbtia acestuia si maresc, in schimb, gradul de absorbtie a fosforului, deregland in acest fel raportul optim respectiv. Astfel, alimentele cum ar fi fasolea uscata, patrunjelul, sfecla rosie, spanacul, cacaua si ciocolata, datorita continutului lor in acid oxalic, precum si cerealele bogate in fosfor (acid fitic, provenind de la substantele de combatere pe cale chimica a daunatorilor) contribuie la eliminarea calciului prin fecale. In acelasi mod actioneaza si ptarile de stres, influentand absorbtia calciului.
In cantitati maximale, necesarul de calciu este de 700-1.200 mg la copii, 1.200-1.400 mg la adolescenti, 800-1.200 mg la adulti si 1.200-1.500 mg la femei, in perioada de menstruatie. Trebuie sa avem in vedere ca absorbtia in organism a acestui important mineral nu se poate realiza decat in prezenta unei cantitati suficiente de vitamina D. Atat insuficienta, cat si surplusul sunt daunatoare echilibrului sanogen al organismului, neajunsuri manifestate prin hipercalcemie si alte afectiuni.
Este bine de stiut ca insuficienta calcica produce carii dentare, tetanii musculare, insomnii, osteomalacie, tendinta de fracturari (indeosebi la femeile cu mai multe nasteri). Calciul este indicat in caz de oboseala, in diferite afectiuni pulmonare, in adenite, astenie, cefalee, iritabilitate, nervozitate, rahitism, rarefierea structurii oaselor (osteomalacie), spasmofilie acuta sau cronica, osteoporoza, diferite reactii alergice, tulburari de menopauza, hemoragii prelungite etc.

Vitamine

Vitamina A




Vitamina liposolubila, indispensabila functiei vazului (indeosebi vederii crepusculare), cresterii, sistemului imunitar,metabolismului hormonilor steroizi, diferentierii tesuturilor. Aporturile zilnice recomandate de vitamina A sunt de 800 micrograme pentru femeile adulte, copii dupa 10 ani (mai putin inainte de aceasta varsta) si persoanele in varsta, de 1 000 micrograme pentru barbatii adulti, adolescenti si femeile gravide si de 1 300 micrograme pentru femeile care alapteaza. Aceasta vitamina se gaseste in numeroase alimente, unele de origine animala - ficat, oua, peste gras, lapte integral si produse lactate nedegresate (unt, smantana) -, altele de origine vegetala: fructe si legume verzi, galbene (lamai grepfruturi) sau portocalii (mango, portocale, morcovi) contin, de fapt carotenoide, care se transforma partial in vitamina A in organism. Ea este, de asemenea, sensibila la prelucrarea termica a alimentelor.
Carenta de vitamina A, legata de un aport alimentar insufucient sau de anomalii digestive (malabsorbtie), unde ea constituie principala cauza de cecitate la copil. Unul dintre primele sale simptome este hemeralopia (scaderea acuitatii vizuale inpenumbra), care poate fi asociata cu o uscaciune oculara (xeroftalmie) si cutanata.
Administrarea de vitamina A este indicate in carenta corespunzatoare si in caz de acnee, de psoriazis sau de ihtioza (boala cutanata cronica ce este caracterizata printr-o piele groasa, uscata si aspra la pipait). Aporturile excesive de vitamina A, in principal de origine medicamentoasa, dar care pot fi si de origine alimentara (supraconsum de ficat, de exemplu), sau toxice, intoxicatia acuta se manifesta prin dureri de cap, printr-o somnolenta, prin tulburari cutanate; intoxicatie cronica, care survine dupa mai multe luni, chiar dupa ani, de supraconsum, provoaca greturi, tulburari cutanate (descuamare), atingeri hepatice (ciroza), dureri si, la copil, anomalii osoase responsabile de o intarziere a cresterii. In sfarsit, la femeia gravida, o hipervitaminoza risca sa provoace malformatii ale fatului, indeosebi ale sistemului sau nervos.
Alimentele bogate in caroten (broccoli, morcovul, pepenele, spanacul) sunt indicate in cazul bolnavilor de cancer, al cardiacilor, al celor care sufera de cataracta sau de alte boli ale batranetii. De asemenea, consumul de fructe si legume ce contin beta-caroten impiedica dezvoltarea anumitor tipuri de cancer: de stomac, esofag, plamani sau cel al aparatului genital feminin.
Roluri si caracteristici ale vitaminei A
-impiedica deteriorarea vederii, fiind considerata "vitamina ochilor";
-favorizeaza cresterea;
-ajuta sistemul imunitar sa reziste la infectii tisulare si osoase;
-participa la metabolizarea hormonilor steroizi;
-este benefica pentru tratarea ranilor si a unor boli de piele





Vitamina B1




Vitamina hidrosolubila care intervine mai ales in metabolismul energetic al celulelor.
Vitamina B1 prezinta importanta indeosebi in metabolismul proteinelor si al glucidelor, apoi in functionarea normala a sistemului nervos central si, cu precadere, a celui periferic, a aparatului digestiv si a glandelor endocrine, in procesul de crestere, in absorbtia intestinala a grasimilor etc. Tiamina (cum mai este numita vitamina B1) favorizeaza depunerea glicogenului in ficat si accelereaza procesul de eliminare a urinei, fiind indispensabila in transformarea hidratilor de carbon in lipide si mijlocind astfel obtinerea de surse suplimentare de energie. De asemenea, ea mentine sanatos sistemul nervos in totalitatea lui, imbunatateste tonusul muscular, contribuie la apararea organismului impotriva infectiilor etc.
Tiamina este recomandata in tratarea a numeroase afectiuni, cum ar fi: anorexie, intarzieri in crestere, digestie lenta, tulburari de sarcina si alaptare, colite, stres, iritabilitate, anemie, greata, oboseala generala si convalescenta, ateroscleroza, tulburari de ritm cardiac, arsuri, nevrite si polinevrite ("vitamina antinevritica"), beri-beri ("vitamina antiberi-beri"), dureri diferite, hemoragii cerebrale, tromboze, boli infectioase ale sistemului nervos, insuficienta cardiaca, miocardite ("vitamina inimii"), insuficiente hepatice, hepatite si ciroze, guta, algii reumatismale, dermatoze etc. Trebuie avut in vedere faptul ca tiamina este sinergica cu celelalte vitamine din complexul B (cum sunt si acestea intre ele) si ca, din pacate, nu este stocata in corp, trebuind deci sa fie inlocuita zilnic.La adultii sanatosi, necesarul zilnic de vitamina B1 este de 1,7 (1-2 mg), in functie de intensitatea activitatii depuse, de natura si calitatile factorilor de nutritie ce alcatuiesc ratia alimentara, de starile fiziologice si de varsta. La femei, in perioada sarcinii, sunt necesare cea 2,5 mg tiamina pe zi. Copiii sub un an au nevoie de 1 mg tiamina pe zi, acest necesar sporind apoi pe masura inaintarii in varsta, apropiindu-se treptat de cel al adultilor. In unele stari patologice ale sistemului nervos (nevrite si polinevrite, tulburari ale metabolismului glucidic, proteic si hidric etc.), se impune suplimentarea, in mod corespunzator, a aportului de tiamina. Hrana bogata in glucide si alcoolul sporesc cerintele in vitamina Bl iar cea bogata in proteine si in grasimi face ca aceasta sa scada.
Carenta de vitamina B1, se manifesta prin diferite tulburari nervoase (astenie, nervozitate si iritabilitate, apatie, insomnii, slabirea atentiei si a memoriei etc.), ca si prin scaderea capacitatii de munca, aparitia unor tulburari cardiace (indeosebi hipotensiune arteriala, amorteli, dureri si furnicaturi in membre), a unor tulburari gastrointestinale (anorexie, greturi si varsaturi, constipatie cronica etc.). In formele severe de insuficienta vitaminica (avitaminoza) se poate ajunge la instalarea bolii "beri-beri", destul de rar intalnita in tara noastra. Cazurile de hipovitaminoza B1 sunt rare, carenta respectiva putandu-se corecta prin consum de drojdie de bere, grau germinat, diferite viscere si alte alimente bogate in aceasta vitamina, in paralel cu suplimentarea aportului de proteine si cu diminuarea celui de glucide. Hipovitaminoza tiaminica poate aparea, uneori, la sugari, copii si adolescenti, precum si in cazul alimentatiei hiper-glucidice, in special prin consum exagerat de zahar si de prajituri. Eficienta sanogen-terapeutica a acestei vitamine sporeste prin asociere cu vitaminele B2, B9, C, E, precum si in prezenta manganului. Tiamina este foarte sensibila la caldura si in mediu alcalin, stabila la lumina si la aer, foarte solubila in apa si insolubila in grasimi. Ea este singura vitamina din complexul B care se inactiveaza la caldura, pregatirea culinara de lunga durata producand pierderi de 30 pana ia 70 sau chiar 80%. Cartofii adaugati la prepararea mancarurilor au proprietatea de a absorbi si de a pastra aceasta vitamina. Aportul de tiamina este diminuat si prin consumul excesiv de alcool, de fumat, de medicamente, cu continut de cofeina, cum ar fi cinetidina sau indometacina. Tot dusmani ai vitaminei B1 sunt si anticonceptionalele, diminuantele aciditatii gastrice, precum si stresul de orice natura. Frigerea si fierberea carnii produc o pierdere de tiamina de cca 30%, in timp ce coacerea nu distruge decat o parte infima din aceasta vitamina. Exceptie face painea care, prin prajire, pierde cea 30% din tiamina. Conservarea cu sare si congelarea pastreaza o buna parte din vitamina B1. Tiamina este sintetizata de bacterii si de plante, dar in cantitati insuficiente fata de nevoile organismului. Ea are actiune antagonista vitaminei A, de protejare a vitaminei C si favorizanta a depunerii glicogenului in ficat, in corelare cu insulina. Administrarea de supradoze de tiamina poate provoca deficite vitamina B6, precum si pierderi din celelalte vitamine din complexul B, lucru valabil pentru toate vitaminele din acest complex, atunci cand oricare dintre ele este administrata singura si pe o perioada indelungata.













Este o vitamina hidrosolubila care joaca un rol important in metabolismul energetic al celulelor (indispensabil degradarii glucidelor, lipidelor si anumitor acizi aminati si sintezei acizilor grasi si colesterolului) si participa la formarea anumitor hormoni.
Aporturile nutritionale recomandate in vitamina B5 sunt de 3 pana la 8 miligrame pe zi pentru copii, de 10 miligrame pentru adolescenti si pentru femei.
Vitamina B5 se gaseste in majoritatea alimentelor, cele mai bogate fiind drojdia de bere, carnea (mai ales ficatul si rinichii), ouale, produsele lactate, legumele uscate si pestele. Aceasta vitamina este sensibila la caldura si la mediile acide si alcaline.
Carenta in vitamina B5 se traduce printr-o oboseala, tulburari digestive (greturi, diaree, dureri), cutanate (caderea parului, ulceratii) si neurologice (dureri de cap, senzatie de arsura a extremitatilor etc.). Reversibile, aceste tulburari sunt tratate prin administrare medicamentoasa de vitamina B5.








Este o vitamina hidrosolubila care intervine indeosebi in metabolismul acizilor aminati, glicogenului, steroizilor, hemoglobinei, enzimelor si in sinteza unor neurotransmitatori (substante chimice care permit transmisia influxului nervos), precum si in reactiile imunitare. Termenul de vitamina, B6 grupeaza trei substante inrudite, intre care cea mai cunoscuta este piridoxina, celelalte doua fiind piridoxamina si piridoxalul.
Aporturile zilnice recomandate sunt de la (1,6 la 1,8 miligrame pentru copii, de la 2 la 2,2 miligrame pentru adolescenti si pentru adulti; ele sunt ceva mati mari (aproximativ 2,5 miligrame) pentru femeile gravide, care alapteaza sau care iau contraceptive orale. Vitamina, B6 este prezenta in numeroase alimente intre care drojdia de bere, carne, (ficatul si rinichii mai ales), pestele, cerealele, legumele proaspete si uscate, fructele (oleaginoase, in special) si laptele; de altfel, flora tubului digestiv sintetizeaza o anumita cantitate de vitamina B6. Aceasta vitamina se altereaza la lumina.
Carente rare se pot observa in caz de aport alimentar insuficient, de malabsorbtie digestiva (mai ales la subiectii alcoolici), de crestere a necesitatilor, in anumite boli genetice si in cursul unor tratamente (luarea de izoniazidu sau de estroprogestative, hemodializa). Ele se manifesta printr-o pierdere in greutate, prin atingeri cutanate (piele uscata si pruriginoasa), prin tulburari neurologice, printr-o glosita (inflamatie a limbii), printr-o anemie, printr-o iritabilitate, chiar printr-o depresiune.
Administrarea de vitamine B6 sub forma medicamentoasa este indicata in carenta corespunzatoare si in caz de polinevrita (atingere a sistemului nervos periferic), de boala genetica ce perturba metabolismul acestei vitamine, de hemodializa sau de alimentalie prin perfuzii. Riscul de hipervitaminoza este mic, vitamina, B6 nedevenind toxica decut in doze ridicate (de 50 oti mai mari decat aportul zilnic recomandat). Luarea indelungata de doze mari de vitamina, B6 poate totusi sa se afle la originea unei polinevrite. Vitamina B6 este contraindicata in caz de tratament cu levodopa, un antiparhinsonian.








Vitamina B7 intervine in metabolismul proteinelor, lipidelor si glucidelor, contribuie la functionarea normala a pielii si a mucoaselor, combate starile de oboseala etc. Actiunea benefica a biotinei sporeste prin asociere cu vitaminele A, B2, B3 si B6, fiind diminuata in cazul consumului de alcool.
Necesarul zilnic de biotina este de 0,20-0,25 mg. Biotina poate fi sintetizata de bacteriile intestinale. Hipovitaminoza B7 se manifesta prin paloarea pielii si a mucoaselor, putind fi insotita si de anemie, astenie, somnolenia, anorexie, dureri musculare, depresii, alopecie, eczeme si alte dermatoze etc.
Consumul sporit de biotina este indicat in unele afectiuni ale pielii (dermatite, eczeme, seboree, oprirea sau incetinirea cresterii parului si albirea prematura a acestuia, alopecie, precum si in stari depresive, de oboseala, dureri musculare, senzatie de frica etc.
Vitamina B7 poate fi intalnita in:
cartofi, drojdia de bere, fasolea uscata, orezul nedecorticat, nucile, morcovii, rosiile, spanacul, varza, conopida, carnea de pasare, mierea, pestele, slanina afumata etc. Aici trebuie mentionat si aspectul ca albusul de ou, in stare cruda, se comporta ca antivitamina II, impiedicandu-i absorbtia si neutralizind-o pe cea existenta in organism, inconvenient care dispare in urma aplicarii tratamentului termic.








Inozitolul este solubil in apa, face parte din grupul B de vitamine si are rol benefic in sensul ca:
-ajuta organismul sa produca lecitina;
-serveste la metabolizarea grasimilor, reducand nivelul colesterolului sanguin;
-favorizeaza nutritia celulelor creierului;
-constituie hrana vitala pentru par, putand preveni rarirea acestuia si aparitia cheliei.
Inozitolul este indicat in constipatie, caderea parului, atero-scleroza, hipercolesterolemie, ciroza hepatica, eczeme, deficienta de vedere etc. Necesarul de inozitol este de cea 1 g/zi. Deficitul prelungit de inozitol poate produce, printre altele, si tulburari cardiace si ale arterelor. Inozitol se gaseste in toate cerealele integrale, in fasolea uscata, drojdia de bere, lamai, portocale si alte citrice, in pepenele galben, stafide, alune, varza, in ficat si miere etc. Mai contin inozitol creierul si inima de vita, faina de soia, fructele de catina alba etc. Eficienta inozitolului sporeste in asociere cu unele vitamine din grupul B (indeosebi cu vitamina B12 si cu colina). Sulfamidele, alcoolul si cafeaua actioneaza nefavorabil asupra inozitolului.














Vitamina hidrosolubila care joaca un rol in maturarea globulelor rosii plecand de la celulele-mama si in sinteza unor acizi grasi si anumitor acizi aminati.
Aporturile nutritionale recomandate, minime si usor de acoperit printr-o alimentatie echilibrata, sunt de 1 pana la 2 micrograme pe zi pentru copii, de 3 micrograme pentru adolescenti sau pentru adulti, de 4 micrograme pentru femeile gravide sau care alapteaza. Vitamina B12 se gaseste in toate produsele animale indeosebi in ficat. Ea este relativ stabila la caldura si la aer dar mai sensibila la lamina si la radiatiie ultraviolete precum si la acizi si baze.
Carente in vitamina B12 poate rezulta deci fie, in mod exceptional, prin aporturi alimentare insuficiente (regim vegetarian), fie dintr-o gastrectomie (ablatie a stomacului) sau dintr-o o boala responsabila de o anomalie a secretiei de factor intrinsec, precum boala lui Biermer; aceasta carenta poate, sa mai provina dintr-o anomalie, dintr-o ablatie a prrtiunii terminate a intestinului subtire si, in mod exceptional, dintr-o infectie cronica a intestinului subtire. In sfarsit, o carenta in vitamina B 12 nu este deloc rara la persoanele in varsta. Ficatul, care stocheaza vitamina B 12, poate disimula o insuficienta de aport sau o tulburare a absorbtiei timp de 3 sau 4 ani. In continuare, apar primele semne ale carentei: oboseala generala, pierdere a apetitului, tulburari hematologice (anemie megaloblastica), neuropsihiatrice (senzatie de arsura cutanata, nevrita optica inflamatie a nervului optic, pierderi de memorie, labilitate a starii de spirit, depresie) si mucoase (limba depapilata).
Administrarea de Vitamina B12 se face sub forma de injectii intramusculare si este indicata in carenta corespunzatoare. Ea este utilizata, de asemenea, in doze mari ca analgezic. Injectiile intravenoase cu unul dintre derivatii ei, hidroxocobalamina, sunt practicate in caz de intoxicatie cu cianura. Administrarea medicamentoasa de vitamina B 12 este contraindicata in rare cazuri.
















Inca nu este foarte bine studiata si de aceea nu este considerata de fapt o vitamina in adevaratul sens al cuvantului, deoarece nu s-a demonstrat rolul ei indispensabil in procesul de nutritie. Datorita faptului ca este un antioxidant, are actiune asemanatoare cu a vitaminei E. Are efecte maxime administrata impreuna cu vitaminele A si E. Studiile cu privire la B15 sunt limitate. Totusi printre afectiunile benefice ale acesteia, se pot numara: protejeaza ficatul impotriva cirozei, mareste durata de viata a celulelor, diminueaza nevoia de alcool, ajuta la rapida recuperare dupa oboseala, scade nivelul colesterolului din sange, asigura protectia impotriva agentilor poluanti, atenueaza simptomele crizelor de astm si anghina, stimuleaza raspunsul imunitar al organismului.
Carenta acestei vitamine poate provoca: boli de inima, afectiuni nervoase si glandulare, insuficienta oxigenare a tesuturilor. Nu s-au inregistrat cazuri de toxicitate ale vitaminei B15. Ca si in cazul altor vitamine, apa si lumina solara influenteaza negativ prezenta acesteia.















Vitamina hidrosolubila implicata in productia de glucocorticosteroizi si de anumiti neurotransmitatori (substante care permit transrnisia influxului nervos), in metabolismul glucozei, al colagenului, al acidului folic si al anumitor acizi aminati, in neutralizarea radicalilor liberi si a nitrozaminelor, in reactii imunologice, care faciliteaza absorbtia fierului la ivelul tubului digestiv.
Aporturile nutritionale recomandate de vitamina C sunt de 35 pana la 65 miligrame pe zi pentru copil, de la 60 la 100 miligrame pentru adulti si adolescenti. Pentru fumatori este recomandat un aport crescut, de ordinul a 120 miligrame pe zi. Principalele surse alimentare de vitamina C sunt legumele si fructele crude, precum si cartofii. Aceasta vitamina este usor oxidabila si foarte sensibila la caldura si la radiatii infrarosii si ultraviolete.
Carente in vitamina C este responsabila de scorbut. Cauzata de un sport alimentar insuficient, unei malabsorbtii digestive, unei cresteri a necesitstilor sau unei eliminari excesive, carenta apare de cele mai multe ori la subiectii varstnici, alcoolici, suferind de malabsorbtie cronica sau supusi unei hraniri prin perfuzii nesuplimentate in vitamina C. Ea se traduce printr-o oboseala, prin dureri osteoarticulare, edeme, o gingivita, hemoragii. Starile de subcarenta (stadiul care precede carenta) ar fi mult mai numeroase, iar actualmente se pune intrebarea referitoare la eventualele relatii intre un defect de aport in vitamina C si diverse boli (cancer, boli cardiovasculare, cataracta etc.).
Administrarea de vitamina C este prescrisa pe cale orala in tratamentul carentelor corespunzatoare, al starilor de oboseala, al unor tulburari capilare si venoase, iar pe cale intravenoasa in caz de methemoglobinemie ( crestere anormala a concentratiei sangvine de methemoglobina, molecula incapabila sa transporte oxigenul). In schimb, contrar unei idei raspandite, vitamina C nu are nici o influenta asupra virusului gripal. Luarea excesiva de vitamina C (prin suplimentare medicamentoasa) poate antrena o agitatie si insomnii, dar ea nu este periculoasa, excesul fiind eliminat prin urina si fecale. Pentru doze egale sau mai mici de 1 000 miligrame pe zi, nu exista nici un fel de contraindicatii. Doze mai mari nu trebuie administrate in caz de hemocromatoza (boala consecutiva acumularii de fier in tesuturile organismului), de litiaza renala oxalica, de deficit in gluco-6-fosfat dehidrogenaza sau de insuficienta renala.








Vitamina D este liposolubila necesara absorbtiei intestinale de calciu si fixarii sale in oase, precum si reabsorbtiei fosforului de catre rinichi, care joaca un rol esential si in alte fenomene biologice ca diferentierea celulara si imunitatea.
Aporturile nutritionale recomandate sunt de la 10 la 15 micrograme pe zi pentru copil, de 10 micrograme pentru adult, de 15 micrograme in timpul sarcinii si alaptarii, si de 12 micrograme pentru subiectul varstnic. Vitamina D prezenta in organism are o origine dubla: endogena, prin transformarea in piele a colestcrolului sub influenta radiatiilor ultraviolete (vitamina D3)si exogena prin alimentatie (vitamina D2 din vegetate si vitamina D3 din produsele animale). Alimentele cele mai bogate in vitamina D sunt ficatul pestelui slab (ulei din ficat de morun), pestele gras, galbenusul de ou, ficatul,laptele integral si produsele lactate nedegresate (unt, in special). Aceasta vitamina este foarte sensibila la caldura, la lumina, la oxigen si la mediile acide.
Carenta in vitamina D antreneaza o decalcifiere osoasa care provoaca un rahitism la copil si, la adult, o osteomalacie, ce se traduce prin deformatii osoase si este insotita de tulburari biologice (cresterea nivelurilor sangvine le parathormon, de fosfataze alcaline, scaderea nivelului sangvin de fosfor, nivelul sangvin al calciului fiind normal sau scazut). In tarile industrializate, multumita administririi medicamentoase sistematice de vitamina D sugarilor, rahitismul a devenit o boala exceptionala ca aparitie. In situatii particulare se poate observa o carenta la adult: persoane in varsta, alcoolice sau care sufera de o malabsorblie digestiva cronica, de o insuficienta renala cronica sau de o insuficienta hepatica, de o hipotiroidie sau, inca, in caz de interactiune medicamentoasa (luarea de anumite anticonvulsivante, barbiturice, hidantoine) sau antituberculoase Rrifampicinul. Carentele in vitamina D se trateaza prin administrare medicamentoasa (pe cale orala) a acestei vitamine.
Administrarea de doze excesive de vitamina D poate provoca o intoxicatie: dureri de cap, lipsa de apetit, varsaturi, tulburari osteoarticulare (dureri, crampe), hidroelectrolitice (hipercalcemie, hipercalciurie) si renale (deshidratare, indeosebi), calcificare a organelor (rinichi, inima, plamani, vase sangvine); in plus, la femeia gravida, o hipervitaminoza D risca sa antreneze malformatii fetale.









Vitamina E este liposolubila indispensabila unei bune stabilizari a membranelor celulare, mentinerii activitatii unor enzime, agregarii plachetelor sangvine si protectiei globulelor rosi impotriva substantelor oxidante (radicali liberi, de exemplu). S-ar parea si ca vitamina E incetineste imbatranirea celulelor; in sfarsit lucrari din ce in ce mai numeroase sugereaza ca aceasta vitamina joaca si un rol protector impotriva bolilor coronariene. Termenul de vitamina E grupeaza, in fapt, 4 substante denumite tocoferoli: alfa-tocoferolul (cel mai activ), beta-tocoferolul si gamma-tocoferolul (care au o activitate vitaminica mai redusa), si delta-tocoferolul (practic inactiv).
Aporturile nutritionale recomandate sunt de la 3 la10 miligrame pe zi pentru copil si de aproximativ 12 miligrame pentru adolescent si adult. Sursele alimentare cele mai importante de vitamina E sunt vegetalele (uleiuri si margarine vegetate bogate in acizi grasi polinesaturati, fructe uscate oleaginoase - alune -, germeni de cereale, legume verzi), dar si sursele animale (ficat, galbenus de ou, ant). Aceasta vitamina este relativ stabila la caldura, la lumina si in mediu acid, dar foarte sensibila la oxidare in mediu alcalin.
Carenta in vitamina E este rara si survine in contexte deosebite: copil prematur, subiect afectat de o malabsorbtie digestiva cronica (boala lui Crohn, ablatia ileonului (a 3-a parte a intestinului subtire) sau de o boala genetica (betalipoproteinemie - tulburare a metabolismului lipidelor, mucoviscidioza). Ea se traduce prin tulburari hematologice (anemie), neurologice (atingere a sistemului nervos central), neuromusculare (miopatie) si oftalmice (alterarea retinei), si se trateaza prin administrarea medicamentoasa de vitamina E. Riscul de hipervitaminoza este foarte slab, aceasta vitamina devenind toxica doar la doze foarte ridicate (de 100 de ori mai mari decat aportul zilnic recomandat). Totusi, este nerecomandabil sa se administreze doze mari subiectilor care urmeaza un tratament cu
vitamina K.







Vitamina F consta, de fapt, dintr-o grupare de acizi grasi mono si polinesaturati, intrand in componenta uleiurilor vegetale (acid linoleic, acid linolenic, acid arahidonic). Acesti acizi nu pot fi sintetizati in organism, fiind obtinuti din unele produse alimentare si cunoscuti sub denumirea de acizi esentiali. Ei sunt liposolubili, foarte usor oxidabili si activi numai in prezenta vitaminelor B6 si E.
Vitamina F intra in structura fosfolipidelor si faciliteaza transportul si eficienta utilizare a grasimilor in organism. Este hipocolesterolemica, deci si antiaterosclerotica, ea constituind si un factor de crestere si de sustinere a functiei antitoxice a ficatului. De asemenea, printre proprietatile pe care le are aceasta vitamina se numara si urmatoarele:
-ajuta la mentinerea permeabilitatii normale a membra nelor celulare;
-nu permite migratia bacteriilor intestinale producatoare de toxine;
-asigura sanatatea pielii si a parului;
-combate diferitele afectiuni cardiace ;
-ajuta la scaderea greutatii corporale, prin arderea grasimilor saturate.
Continutul in vitamina F se exprima in mg/100 g produs comestibil. Pana in prezent, nu au fost stabilite dozele zilnice necesare in aceasta vitamina; s-a emis insa ideea potrivit careia consumul ridicat de glucide determina cresterea necesarului de vitamina F.
Carenta de vitamina F se afla la originea unor afectiuni dupa cum urmeaza: acnee infantila, eczeme, prurit anal, arterite si flebite, angina pectorala, infarct miocardic, tulburari hepatice si nervoase, disfunctii sexuale, hematurie, diferite leziuni renale, tulburari digestive, cresterea nivelului metabolismului bazal, varice, litiaza biliara, oprirea cresterii, migrene, tulburarea ciclului menstrual etc. Acizi componenti ai vitaminei F se gasesc indeosebi in uleiul de floarea-soarelui (de preferat, obtinut prin presare la rece), in uleiul de porumb si de soia, in arahide si nuci, in semintele de dovleac (crude) si in alune, in migdalele dulci si in uleiul de ficat de peste etc. Bogat in vitamina F este si uleiul de masline obtinut prin presare la rece, ca si fructele de catina alba (8 mg/ 100 g). Grasimile saturate, caldura si oxigenul sunt principalii inamici ai vitaminei F.








Vitamina K face parte din grupul B de vitamine si este alcatuita, de fapt, din doua componente naturale : vitamina K, (fitochinona) si vitamina K2 (farnochinona). Are un rol esential in coagularea rapida a sangelui, fiind indicata in oprirea hemoragiilor de orice natura, in diferite tulburari hepatice (icter, hepatita, insuficienta si ciroza hepatica), apoi in colite, urticarii, degeraturi, slabirea rezistentei capilare, diminuarea debitului menstrual, dupa tratamente cu antibiotice etc.
Necesarul zilnic de vitamina K
este de 1,5-2 mg. Carenta de aceasta vitamina provoaca hemoragii la nivelul mucoaselor si al creierului, indeosebi in urma tratamentelor indelungate cu antibiotice. Trebuie mentionat si faptul ca aceasta vitamina poate fi furnizata organismului si prin sintetizarea ei de catre flora microbiana intestinala (cca 50%). Intrucat antibioticele distrug flora intestinala sintetizatoare de vitamina K, se recomanda ca administrarea acestora sa se faca o data cu ingerarea de iaurt, lapte batut sau lapte acidofil. La nou-nascuti, organismul nu produce suficienta vitamina K, lucru ce explica diferitele hemoragii care apar frecvent in aceasta perioada, precum si necesitatea ca si in alaptarile artificiale sa fie adaugate, la alimentele respective, sucuri de rosii sau de alte vegetale continand vitamina antihemoragica.
Carenta de vitamina K
mareste timpul de coagulare a sangelui, care, in mod normal, este de 4-8 minute. Hipovitaminoza K se manifesta si prin aparitia de hematoame (hemoragii ale pielii), scurgeri de sange din nas (epistaxis), colite si diaree etc. Aceasta insuficienta vitaminica provoaca neajunsuri atat la nou-nascuti, cat si la adulti.
Vitamina K se dizolva in grasimi, e foarte sensibila la lumina, rezistenta la caldura si sensibila la oxidanti. De asemenea, ea este usor distrusa si prin congelarea alimentelor inainte de a fi date in consum, precum si prin rancezirea grasimilor care intra in alcatuirea alimentelor respective. Dintre dusmanii vitaminei K, mai fac parte si urmatorii: radiatiile si razele X, aerul poluat, aspirina si alte produse de sinteza (anticoagulante, cloramfenicol, cholestyramin, kanamicina, toate tipurile de penicilina, propantelina, biseptol, neoxazol, tetraciclina etc.).









Vitamina P hidrosolubila actioneaza concomitent si strans legat de vitamina C (actiune sinergica), asigurandu-i acesteia o perfecta absorbtie si utilizare si impiedicandu-i distrugerea prin oxidare. Vitamina P e puternic antioxidanta si, de asemenea, are rol important in fenomenele hemoragice, in hemoragii scorbutice, hemoragii ale capilarelor si ale viscerelor, in edeme, pleurezii, ascite, hemoragii retiniene, afectiuni ale venelor, artrite ale membrelor, inferioare, raceala, artrita, ate-roscleroza, hipertensiune arteriala, varice, eczeme si arsuri, sangerarea gingiilor, hemoragii la nou-nascuti etc. Aceasta vitamina intervine in mod esential in procesele energetice ale tesuturilor si in mentinerea permeabilitatii vaselor capilare, de unde si denumirea de factor de permeabilitate capilara. Asociata cu vitamina C, are un deosebit rol antiinfectios. Vitamina P contribuie la intarirea peretilor vaselor capilare si la cresterea elasticitatii si rezistentei acestora, precum si a tesutului conjunctiv. Are, de asemenea, un rol benefic si prin ameliorarea hemoragiilor provocate de diferite cauze. In plus, protejeaza organismul de efectele secundare ale razelor X, intervine in prevenirea contractarii gripei, influenteaza pozitiv cresterea procentului de calciu in sange. Se apreciaza ca sensibilitatea acestei vitamine la diferiti factori este asemanatoare cu cea a vitaminei C.
Carenta de vitamina P
evidentiata indeosebi prin spargerea vaselor capilare (fragilitate capilara), se poate trata consumind suc de lamaie, ceai de macese, diferite fructe si legume proaspete, precum si suplimente naturiste cu continut concentrat de extracte de palnte sau direct de vitamina P. Necesarul zilnic de vitamina P este de 10-20 mg, pentru fiecare 500 mg vitamina C fiind necesare minimum 100 mg complex C.









Vitamina hidrosolubila implicata in reactiile de oxidoreducere ale celulei. Vitamina PP, denumita in Franta si vitamina B3, corespunde la doi compusi: acidul nicotinic si nicotinamida.
Aporturile nutritionale recomandate de vitamina PP sunt 6 pana la 14 miligrame pe zi pentru copil, de 15 pana la 18 miligrame in cursul sarcinii sau alaptarii. Principalele surse alimentare sunt: carnea (ficatul si rinichii), pestele, ouale, drojdia de bere, cerealele si ciupercile. Organismul poate sa o si fabrice pornind de la un acid, triptofanul. Vitamina PP este stabila la lumina, la caldura si rezistenta la oxidare.
Carenta in vitamina PP, descrisa sub termenul de pelagra, este rara si rezulta fie prin aporturi alimentare insuficiente, fie din interactiuni medicamentoase (unele antituberculoase si antiparkinsoniene). In tarile industrializate, ea afecteaza indeosebi subiectii varstnici, alcoolici sau supusi unei hraniri parenterale (prin perfuzii), nesuplimentate cu vitamina PP. Ea se traduce printr-o oboseala, pierdere a apetitului, apoi prin tulburari cutanate, digestive, psihice si hematologice si se trateaza prin administrare medicamentoasa de vitamina PP.
Administrarea - luarea de doze mari de acid nicotinic permite reducerea eficace a nivelului sangvin de colesterol; totusi, ea este in general prost suportata. Trebuie, deci, luate precautii, mai ales in caz de insuficienta renala. Luarea de doze mari de acid nicotinic este categoric contraindicata in caz de ulcer gastroduodenal sau de diabet.
















Este una dintre cele mai putin cunoscute vitamine. Se pare ca detine un rol important in vindecarea ulcerului, insa opiniile specialistilor difera in aceasta privinta. Se gaseste in varza cruda si, din cercetarile existente s-a stabilit ca are rol important in vindecarea afectiunilor de stomac (ulcer).

Totalul afișărilor de pagină