Vitamina liposolubila, indispensabila functiei vazului (indeosebi vederii crepusculare), cresterii, sistemului imunitar,metabolismului hormonilor steroizi, diferentierii tesuturilor. Aporturile zilnice recomandate de vitamina A sunt de 800 micrograme pentru femeile adulte, copii dupa 10 ani (mai putin inainte de aceasta varsta) si persoanele in varsta, de 1 000 micrograme pentru barbatii adulti, adolescenti si femeile gravide si de 1 300 micrograme pentru femeile care alapteaza. Aceasta vitamina se gaseste in numeroase alimente, unele de origine animala - ficat, oua, peste gras, lapte integral si produse lactate nedegresate (unt, smantana) -, altele de origine vegetala: fructe si legume verzi, galbene (lamai grepfruturi) sau portocalii (mango, portocale, morcovi) contin, de fapt carotenoide, care se transforma partial in vitamina A in organism. Ea este, de asemenea, sensibila la prelucrarea termica a alimentelor.
Carenta de vitamina A, legata de un aport alimentar insufucient sau de anomalii digestive (malabsorbtie), unde ea constituie principala cauza de cecitate la copil. Unul dintre primele sale simptome este hemeralopia (scaderea acuitatii vizuale inpenumbra), care poate fi asociata cu o uscaciune oculara (xeroftalmie) si cutanata.
Administrarea de vitamina A este indicate in carenta corespunzatoare si in caz de acnee, de psoriazis sau de ihtioza (boala cutanata cronica ce este caracterizata printr-o piele groasa, uscata si aspra la pipait). Aporturile excesive de vitamina A, in principal de origine medicamentoasa, dar care pot fi si de origine alimentara (supraconsum de ficat, de exemplu), sau toxice, intoxicatia acuta se manifesta prin dureri de cap, printr-o somnolenta, prin tulburari cutanate; intoxicatie cronica, care survine dupa mai multe luni, chiar dupa ani, de supraconsum, provoaca greturi, tulburari cutanate (descuamare), atingeri hepatice (ciroza), dureri si, la copil, anomalii osoase responsabile de o intarziere a cresterii. In sfarsit, la femeia gravida, o hipervitaminoza risca sa provoace malformatii ale fatului, indeosebi ale sistemului sau nervos.
Alimentele bogate in caroten (broccoli, morcovul, pepenele, spanacul) sunt indicate in cazul bolnavilor de cancer, al cardiacilor, al celor care sufera de cataracta sau de alte boli ale batranetii. De asemenea, consumul de fructe si legume ce contin beta-caroten impiedica dezvoltarea anumitor tipuri de cancer: de stomac, esofag, plamani sau cel al aparatului genital feminin.
Roluri si caracteristici ale vitaminei A
-impiedica deteriorarea vederii, fiind considerata "vitamina ochilor";
-favorizeaza cresterea;
-ajuta sistemul imunitar sa reziste la infectii tisulare si osoase;
-participa la metabolizarea hormonilor steroizi;
-este benefica pentru tratarea ranilor si a unor boli de piele
Vitamina B1
Vitamina hidrosolubila care intervine mai ales in metabolismul energetic al celulelor.
Vitamina B1 prezinta importanta indeosebi in metabolismul proteinelor si al glucidelor, apoi in functionarea normala a sistemului nervos central si, cu precadere, a celui periferic, a aparatului digestiv si a glandelor endocrine, in procesul de crestere, in absorbtia intestinala a grasimilor etc. Tiamina (cum mai este numita vitamina B1) favorizeaza depunerea glicogenului in ficat si accelereaza procesul de eliminare a urinei, fiind indispensabila in transformarea hidratilor de carbon in lipide si mijlocind astfel obtinerea de surse suplimentare de energie. De asemenea, ea mentine sanatos sistemul nervos in totalitatea lui, imbunatateste tonusul muscular, contribuie la apararea organismului impotriva infectiilor etc.
Tiamina este recomandata in tratarea a numeroase afectiuni, cum ar fi: anorexie, intarzieri in crestere, digestie lenta, tulburari de sarcina si alaptare, colite, stres, iritabilitate, anemie, greata, oboseala generala si convalescenta, ateroscleroza, tulburari de ritm cardiac, arsuri, nevrite si polinevrite ("vitamina antinevritica"), beri-beri ("vitamina antiberi-beri"), dureri diferite, hemoragii cerebrale, tromboze, boli infectioase ale sistemului nervos, insuficienta cardiaca, miocardite ("vitamina inimii"), insuficiente hepatice, hepatite si ciroze, guta, algii reumatismale, dermatoze etc. Trebuie avut in vedere faptul ca tiamina este sinergica cu celelalte vitamine din complexul B (cum sunt si acestea intre ele) si ca, din pacate, nu este stocata in corp, trebuind deci sa fie inlocuita zilnic.La adultii sanatosi, necesarul zilnic de vitamina B1 este de 1,7 (1-2 mg), in functie de intensitatea activitatii depuse, de natura si calitatile factorilor de nutritie ce alcatuiesc ratia alimentara, de starile fiziologice si de varsta. La femei, in perioada sarcinii, sunt necesare cea 2,5 mg tiamina pe zi. Copiii sub un an au nevoie de 1 mg tiamina pe zi, acest necesar sporind apoi pe masura inaintarii in varsta, apropiindu-se treptat de cel al adultilor. In unele stari patologice ale sistemului nervos (nevrite si polinevrite, tulburari ale metabolismului glucidic, proteic si hidric etc.), se impune suplimentarea, in mod corespunzator, a aportului de tiamina. Hrana bogata in glucide si alcoolul sporesc cerintele in vitamina Bl iar cea bogata in proteine si in grasimi face ca aceasta sa scada.
Carenta de vitamina B1, se manifesta prin diferite tulburari nervoase (astenie, nervozitate si iritabilitate, apatie, insomnii, slabirea atentiei si a memoriei etc.), ca si prin scaderea capacitatii de munca, aparitia unor tulburari cardiace (indeosebi hipotensiune arteriala, amorteli, dureri si furnicaturi in membre), a unor tulburari gastrointestinale (anorexie, greturi si varsaturi, constipatie cronica etc.). In formele severe de insuficienta vitaminica (avitaminoza) se poate ajunge la instalarea bolii "beri-beri", destul de rar intalnita in tara noastra. Cazurile de hipovitaminoza B1 sunt rare, carenta respectiva putandu-se corecta prin consum de drojdie de bere, grau germinat, diferite viscere si alte alimente bogate in aceasta vitamina, in paralel cu suplimentarea aportului de proteine si cu diminuarea celui de glucide. Hipovitaminoza tiaminica poate aparea, uneori, la sugari, copii si adolescenti, precum si in cazul alimentatiei hiper-glucidice, in special prin consum exagerat de zahar si de prajituri. Eficienta sanogen-terapeutica a acestei vitamine sporeste prin asociere cu vitaminele B2, B9, C, E, precum si in prezenta manganului. Tiamina este foarte sensibila la caldura si in mediu alcalin, stabila la lumina si la aer, foarte solubila in apa si insolubila in grasimi. Ea este singura vitamina din complexul B care se inactiveaza la caldura, pregatirea culinara de lunga durata producand pierderi de 30 pana ia 70 sau chiar 80%. Cartofii adaugati la prepararea mancarurilor au proprietatea de a absorbi si de a pastra aceasta vitamina. Aportul de tiamina este diminuat si prin consumul excesiv de alcool, de fumat, de medicamente, cu continut de cofeina, cum ar fi cinetidina sau indometacina. Tot dusmani ai vitaminei B1 sunt si anticonceptionalele, diminuantele aciditatii gastrice, precum si stresul de orice natura. Frigerea si fierberea carnii produc o pierdere de tiamina de cca 30%, in timp ce coacerea nu distruge decat o parte infima din aceasta vitamina. Exceptie face painea care, prin prajire, pierde cea 30% din tiamina. Conservarea cu sare si congelarea pastreaza o buna parte din vitamina B1. Tiamina este sintetizata de bacterii si de plante, dar in cantitati insuficiente fata de nevoile organismului. Ea are actiune antagonista vitaminei A, de protejare a vitaminei C si favorizanta a depunerii glicogenului in ficat, in corelare cu insulina. Administrarea de supradoze de tiamina poate provoca deficite vitamina B6, precum si pierderi din celelalte vitamine din complexul B, lucru valabil pentru toate vitaminele din acest complex, atunci cand oricare dintre ele este administrata singura si pe o perioada indelungata.
Vitamina B1 prezinta importanta indeosebi in metabolismul proteinelor si al glucidelor, apoi in functionarea normala a sistemului nervos central si, cu precadere, a celui periferic, a aparatului digestiv si a glandelor endocrine, in procesul de crestere, in absorbtia intestinala a grasimilor etc. Tiamina (cum mai este numita vitamina B1) favorizeaza depunerea glicogenului in ficat si accelereaza procesul de eliminare a urinei, fiind indispensabila in transformarea hidratilor de carbon in lipide si mijlocind astfel obtinerea de surse suplimentare de energie. De asemenea, ea mentine sanatos sistemul nervos in totalitatea lui, imbunatateste tonusul muscular, contribuie la apararea organismului impotriva infectiilor etc.
Tiamina este recomandata in tratarea a numeroase afectiuni, cum ar fi: anorexie, intarzieri in crestere, digestie lenta, tulburari de sarcina si alaptare, colite, stres, iritabilitate, anemie, greata, oboseala generala si convalescenta, ateroscleroza, tulburari de ritm cardiac, arsuri, nevrite si polinevrite ("vitamina antinevritica"), beri-beri ("vitamina antiberi-beri"), dureri diferite, hemoragii cerebrale, tromboze, boli infectioase ale sistemului nervos, insuficienta cardiaca, miocardite ("vitamina inimii"), insuficiente hepatice, hepatite si ciroze, guta, algii reumatismale, dermatoze etc. Trebuie avut in vedere faptul ca tiamina este sinergica cu celelalte vitamine din complexul B (cum sunt si acestea intre ele) si ca, din pacate, nu este stocata in corp, trebuind deci sa fie inlocuita zilnic.La adultii sanatosi, necesarul zilnic de vitamina B1 este de 1,7 (1-2 mg), in functie de intensitatea activitatii depuse, de natura si calitatile factorilor de nutritie ce alcatuiesc ratia alimentara, de starile fiziologice si de varsta. La femei, in perioada sarcinii, sunt necesare cea 2,5 mg tiamina pe zi. Copiii sub un an au nevoie de 1 mg tiamina pe zi, acest necesar sporind apoi pe masura inaintarii in varsta, apropiindu-se treptat de cel al adultilor. In unele stari patologice ale sistemului nervos (nevrite si polinevrite, tulburari ale metabolismului glucidic, proteic si hidric etc.), se impune suplimentarea, in mod corespunzator, a aportului de tiamina. Hrana bogata in glucide si alcoolul sporesc cerintele in vitamina Bl iar cea bogata in proteine si in grasimi face ca aceasta sa scada.
Carenta de vitamina B1, se manifesta prin diferite tulburari nervoase (astenie, nervozitate si iritabilitate, apatie, insomnii, slabirea atentiei si a memoriei etc.), ca si prin scaderea capacitatii de munca, aparitia unor tulburari cardiace (indeosebi hipotensiune arteriala, amorteli, dureri si furnicaturi in membre), a unor tulburari gastrointestinale (anorexie, greturi si varsaturi, constipatie cronica etc.). In formele severe de insuficienta vitaminica (avitaminoza) se poate ajunge la instalarea bolii "beri-beri", destul de rar intalnita in tara noastra. Cazurile de hipovitaminoza B1 sunt rare, carenta respectiva putandu-se corecta prin consum de drojdie de bere, grau germinat, diferite viscere si alte alimente bogate in aceasta vitamina, in paralel cu suplimentarea aportului de proteine si cu diminuarea celui de glucide. Hipovitaminoza tiaminica poate aparea, uneori, la sugari, copii si adolescenti, precum si in cazul alimentatiei hiper-glucidice, in special prin consum exagerat de zahar si de prajituri. Eficienta sanogen-terapeutica a acestei vitamine sporeste prin asociere cu vitaminele B2, B9, C, E, precum si in prezenta manganului. Tiamina este foarte sensibila la caldura si in mediu alcalin, stabila la lumina si la aer, foarte solubila in apa si insolubila in grasimi. Ea este singura vitamina din complexul B care se inactiveaza la caldura, pregatirea culinara de lunga durata producand pierderi de 30 pana ia 70 sau chiar 80%. Cartofii adaugati la prepararea mancarurilor au proprietatea de a absorbi si de a pastra aceasta vitamina. Aportul de tiamina este diminuat si prin consumul excesiv de alcool, de fumat, de medicamente, cu continut de cofeina, cum ar fi cinetidina sau indometacina. Tot dusmani ai vitaminei B1 sunt si anticonceptionalele, diminuantele aciditatii gastrice, precum si stresul de orice natura. Frigerea si fierberea carnii produc o pierdere de tiamina de cca 30%, in timp ce coacerea nu distruge decat o parte infima din aceasta vitamina. Exceptie face painea care, prin prajire, pierde cea 30% din tiamina. Conservarea cu sare si congelarea pastreaza o buna parte din vitamina B1. Tiamina este sintetizata de bacterii si de plante, dar in cantitati insuficiente fata de nevoile organismului. Ea are actiune antagonista vitaminei A, de protejare a vitaminei C si favorizanta a depunerii glicogenului in ficat, in corelare cu insulina. Administrarea de supradoze de tiamina poate provoca deficite vitamina B6, precum si pierderi din celelalte vitamine din complexul B, lucru valabil pentru toate vitaminele din acest complex, atunci cand oricare dintre ele este administrata singura si pe o perioada indelungata.
Este o vitamina hidrosolubila ce intervine in reactiile care elibereaza energia necesara celulelor, precum si in metabolismul lipidelor, proteinelor si a glucidelor.
Aporturile zilnice recomandate sunt de 0,6 pana la 1,4 miligrame pe zi pentru copii, de 1,5 miligrame pentru femei si adolescenti, si de 1,8 miligrame pentru barbati si pentru femeile gravide sau care alapteaza.
Carenta de vitamina B2, legata, in principal, de o malabsorbtie digestiva , de un aport alimentar insuficient sau de un consum excesiv de alcool, poate antrena leziuni ale pielii si ale mucoaselor, precum si tulburari ocluzale.
Administrarea de vitamina B2 este indicata in carenta corespunzatoare si in caz de perles (inflamatie a comisurii buzelor) si de crampe musculare.
Aporturile zilnice recomandate sunt de 0,6 pana la 1,4 miligrame pe zi pentru copii, de 1,5 miligrame pentru femei si adolescenti, si de 1,8 miligrame pentru barbati si pentru femeile gravide sau care alapteaza.
Carenta de vitamina B2, legata, in principal, de o malabsorbtie digestiva , de un aport alimentar insuficient sau de un consum excesiv de alcool, poate antrena leziuni ale pielii si ale mucoaselor, precum si tulburari ocluzale.
Administrarea de vitamina B2 este indicata in carenta corespunzatoare si in caz de perles (inflamatie a comisurii buzelor) si de crampe musculare.
Este o vitamina hidrosolubila care joaca un rol important in metabolismul energetic al celulelor (indispensabil degradarii glucidelor, lipidelor si anumitor acizi aminati si sintezei acizilor grasi si colesterolului) si participa la formarea anumitor hormoni.
Aporturile nutritionale recomandate in vitamina B5 sunt de 3 pana la 8 miligrame pe zi pentru copii, de 10 miligrame pentru adolescenti si pentru femei. Vitamina B5 se gaseste in majoritatea alimentelor, cele mai bogate fiind drojdia de bere, carnea (mai ales ficatul si rinichii), ouale, produsele lactate, legumele uscate si pestele. Aceasta vitamina este sensibila la caldura si la mediile acide si alcaline.
Carenta in vitamina B5 se traduce printr-o oboseala, tulburari digestive (greturi, diaree, dureri), cutanate (caderea parului, ulceratii) si neurologice (dureri de cap, senzatie de arsura a extremitatilor etc.). Reversibile, aceste tulburari sunt tratate prin administrare medicamentoasa de vitamina B5.
Aporturile nutritionale recomandate in vitamina B5 sunt de 3 pana la 8 miligrame pe zi pentru copii, de 10 miligrame pentru adolescenti si pentru femei. Vitamina B5 se gaseste in majoritatea alimentelor, cele mai bogate fiind drojdia de bere, carnea (mai ales ficatul si rinichii), ouale, produsele lactate, legumele uscate si pestele. Aceasta vitamina este sensibila la caldura si la mediile acide si alcaline.
Carenta in vitamina B5 se traduce printr-o oboseala, tulburari digestive (greturi, diaree, dureri), cutanate (caderea parului, ulceratii) si neurologice (dureri de cap, senzatie de arsura a extremitatilor etc.). Reversibile, aceste tulburari sunt tratate prin administrare medicamentoasa de vitamina B5.
Este o vitamina hidrosolubila care intervine indeosebi in metabolismul acizilor aminati, glicogenului, steroizilor, hemoglobinei, enzimelor si in sinteza unor neurotransmitatori (substante chimice care permit transmisia influxului nervos), precum si in reactiile imunitare. Termenul de vitamina, B6 grupeaza trei substante inrudite, intre care cea mai cunoscuta este piridoxina, celelalte doua fiind piridoxamina si piridoxalul.
Aporturile zilnice recomandate sunt de la (1,6 la 1,8 miligrame pentru copii, de la 2 la 2,2 miligrame pentru adolescenti si pentru adulti; ele sunt ceva mati mari (aproximativ 2,5 miligrame) pentru femeile gravide, care alapteaza sau care iau contraceptive orale. Vitamina, B6 este prezenta in numeroase alimente intre care drojdia de bere, carne, (ficatul si rinichii mai ales), pestele, cerealele, legumele proaspete si uscate, fructele (oleaginoase, in special) si laptele; de altfel, flora tubului digestiv sintetizeaza o anumita cantitate de vitamina B6. Aceasta vitamina se altereaza la lumina.
Carente rare se pot observa in caz de aport alimentar insuficient, de malabsorbtie digestiva (mai ales la subiectii alcoolici), de crestere a necesitatilor, in anumite boli genetice si in cursul unor tratamente (luarea de izoniazidu sau de estroprogestative, hemodializa). Ele se manifesta printr-o pierdere in greutate, prin atingeri cutanate (piele uscata si pruriginoasa), prin tulburari neurologice, printr-o glosita (inflamatie a limbii), printr-o anemie, printr-o iritabilitate, chiar printr-o depresiune.
Administrarea de vitamine B6 sub forma medicamentoasa este indicata in carenta corespunzatoare si in caz de polinevrita (atingere a sistemului nervos periferic), de boala genetica ce perturba metabolismul acestei vitamine, de hemodializa sau de alimentalie prin perfuzii. Riscul de hipervitaminoza este mic, vitamina, B6 nedevenind toxica decut in doze ridicate (de 50 oti mai mari decat aportul zilnic recomandat). Luarea indelungata de doze mari de vitamina, B6 poate totusi sa se afle la originea unei polinevrite. Vitamina B6 este contraindicata in caz de tratament cu levodopa, un antiparhinsonian.
Aporturile zilnice recomandate sunt de la (1,6 la 1,8 miligrame pentru copii, de la 2 la 2,2 miligrame pentru adolescenti si pentru adulti; ele sunt ceva mati mari (aproximativ 2,5 miligrame) pentru femeile gravide, care alapteaza sau care iau contraceptive orale. Vitamina, B6 este prezenta in numeroase alimente intre care drojdia de bere, carne, (ficatul si rinichii mai ales), pestele, cerealele, legumele proaspete si uscate, fructele (oleaginoase, in special) si laptele; de altfel, flora tubului digestiv sintetizeaza o anumita cantitate de vitamina B6. Aceasta vitamina se altereaza la lumina.
Carente rare se pot observa in caz de aport alimentar insuficient, de malabsorbtie digestiva (mai ales la subiectii alcoolici), de crestere a necesitatilor, in anumite boli genetice si in cursul unor tratamente (luarea de izoniazidu sau de estroprogestative, hemodializa). Ele se manifesta printr-o pierdere in greutate, prin atingeri cutanate (piele uscata si pruriginoasa), prin tulburari neurologice, printr-o glosita (inflamatie a limbii), printr-o anemie, printr-o iritabilitate, chiar printr-o depresiune.
Administrarea de vitamine B6 sub forma medicamentoasa este indicata in carenta corespunzatoare si in caz de polinevrita (atingere a sistemului nervos periferic), de boala genetica ce perturba metabolismul acestei vitamine, de hemodializa sau de alimentalie prin perfuzii. Riscul de hipervitaminoza este mic, vitamina, B6 nedevenind toxica decut in doze ridicate (de 50 oti mai mari decat aportul zilnic recomandat). Luarea indelungata de doze mari de vitamina, B6 poate totusi sa se afle la originea unei polinevrite. Vitamina B6 este contraindicata in caz de tratament cu levodopa, un antiparhinsonian.
Vitamina B7 intervine in metabolismul proteinelor, lipidelor si glucidelor, contribuie la functionarea normala a pielii si a mucoaselor, combate starile de oboseala etc. Actiunea benefica a biotinei sporeste prin asociere cu vitaminele A, B2, B3 si B6, fiind diminuata in cazul consumului de alcool.
Necesarul zilnic de biotina este de 0,20-0,25 mg. Biotina poate fi sintetizata de bacteriile intestinale. Hipovitaminoza B7 se manifesta prin paloarea pielii si a mucoaselor, putind fi insotita si de anemie, astenie, somnolenia, anorexie, dureri musculare, depresii, alopecie, eczeme si alte dermatoze etc.
Consumul sporit de biotina este indicat in unele afectiuni ale pielii (dermatite, eczeme, seboree, oprirea sau incetinirea cresterii parului si albirea prematura a acestuia, alopecie, precum si in stari depresive, de oboseala, dureri musculare, senzatie de frica etc.
Vitamina B7 poate fi intalnita in:
cartofi, drojdia de bere, fasolea uscata, orezul nedecorticat, nucile, morcovii, rosiile, spanacul, varza, conopida, carnea de pasare, mierea, pestele, slanina afumata etc. Aici trebuie mentionat si aspectul ca albusul de ou, in stare cruda, se comporta ca antivitamina II, impiedicandu-i absorbtia si neutralizind-o pe cea existenta in organism, inconvenient care dispare in urma aplicarii tratamentului termic.
Necesarul zilnic de biotina este de 0,20-0,25 mg. Biotina poate fi sintetizata de bacteriile intestinale. Hipovitaminoza B7 se manifesta prin paloarea pielii si a mucoaselor, putind fi insotita si de anemie, astenie, somnolenia, anorexie, dureri musculare, depresii, alopecie, eczeme si alte dermatoze etc.
Consumul sporit de biotina este indicat in unele afectiuni ale pielii (dermatite, eczeme, seboree, oprirea sau incetinirea cresterii parului si albirea prematura a acestuia, alopecie, precum si in stari depresive, de oboseala, dureri musculare, senzatie de frica etc.
Vitamina B7 poate fi intalnita in:
cartofi, drojdia de bere, fasolea uscata, orezul nedecorticat, nucile, morcovii, rosiile, spanacul, varza, conopida, carnea de pasare, mierea, pestele, slanina afumata etc. Aici trebuie mentionat si aspectul ca albusul de ou, in stare cruda, se comporta ca antivitamina II, impiedicandu-i absorbtia si neutralizind-o pe cea existenta in organism, inconvenient care dispare in urma aplicarii tratamentului termic.
Inozitolul este solubil in apa, face parte din grupul B de vitamine si are rol benefic in sensul ca:
-ajuta organismul sa produca lecitina;
-serveste la metabolizarea grasimilor, reducand nivelul colesterolului sanguin;
-favorizeaza nutritia celulelor creierului;
-constituie hrana vitala pentru par, putand preveni rarirea acestuia si aparitia cheliei.
Inozitolul este indicat in constipatie, caderea parului, atero-scleroza, hipercolesterolemie, ciroza hepatica, eczeme, deficienta de vedere etc. Necesarul de inozitol este de cea 1 g/zi. Deficitul prelungit de inozitol poate produce, printre altele, si tulburari cardiace si ale arterelor. Inozitol se gaseste in toate cerealele integrale, in fasolea uscata, drojdia de bere, lamai, portocale si alte citrice, in pepenele galben, stafide, alune, varza, in ficat si miere etc. Mai contin inozitol creierul si inima de vita, faina de soia, fructele de catina alba etc. Eficienta inozitolului sporeste in asociere cu unele vitamine din grupul B (indeosebi cu vitamina B12 si cu colina). Sulfamidele, alcoolul si cafeaua actioneaza nefavorabil asupra inozitolului.
-ajuta organismul sa produca lecitina;
-serveste la metabolizarea grasimilor, reducand nivelul colesterolului sanguin;
-favorizeaza nutritia celulelor creierului;
-constituie hrana vitala pentru par, putand preveni rarirea acestuia si aparitia cheliei.
Inozitolul este indicat in constipatie, caderea parului, atero-scleroza, hipercolesterolemie, ciroza hepatica, eczeme, deficienta de vedere etc. Necesarul de inozitol este de cea 1 g/zi. Deficitul prelungit de inozitol poate produce, printre altele, si tulburari cardiace si ale arterelor. Inozitol se gaseste in toate cerealele integrale, in fasolea uscata, drojdia de bere, lamai, portocale si alte citrice, in pepenele galben, stafide, alune, varza, in ficat si miere etc. Mai contin inozitol creierul si inima de vita, faina de soia, fructele de catina alba etc. Eficienta inozitolului sporeste in asociere cu unele vitamine din grupul B (indeosebi cu vitamina B12 si cu colina). Sulfamidele, alcoolul si cafeaua actioneaza nefavorabil asupra inozitolului.
Vitamina B10 (acidul para-amino-benzoic sau PABA) contribuie la metabolismul fierului si la formarea hematiilor (globulelor rosii). Favorizeaza sinteza acidului folic si absorbtia acidului pantotenic.
Vitamina hidrosolubila care joaca un rol in maturarea globulelor rosii plecand de la celulele-mama si in sinteza unor acizi grasi si anumitor acizi aminati.
Aporturile nutritionale recomandate, minime si usor de acoperit printr-o alimentatie echilibrata, sunt de 1 pana la 2 micrograme pe zi pentru copii, de 3 micrograme pentru adolescenti sau pentru adulti, de 4 micrograme pentru femeile gravide sau care alapteaza. Vitamina B12 se gaseste in toate produsele animale indeosebi in ficat. Ea este relativ stabila la caldura si la aer dar mai sensibila la lamina si la radiatiie ultraviolete precum si la acizi si baze.
Carente in vitamina B12 poate rezulta deci fie, in mod exceptional, prin aporturi alimentare insuficiente (regim vegetarian), fie dintr-o gastrectomie (ablatie a stomacului) sau dintr-o o boala responsabila de o anomalie a secretiei de factor intrinsec, precum boala lui Biermer; aceasta carenta poate, sa mai provina dintr-o anomalie, dintr-o ablatie a prrtiunii terminate a intestinului subtire si, in mod exceptional, dintr-o infectie cronica a intestinului subtire. In sfarsit, o carenta in vitamina B 12 nu este deloc rara la persoanele in varsta. Ficatul, care stocheaza vitamina B 12, poate disimula o insuficienta de aport sau o tulburare a absorbtiei timp de 3 sau 4 ani. In continuare, apar primele semne ale carentei: oboseala generala, pierdere a apetitului, tulburari hematologice (anemie megaloblastica), neuropsihiatrice (senzatie de arsura cutanata, nevrita optica inflamatie a nervului optic, pierderi de memorie, labilitate a starii de spirit, depresie) si mucoase (limba depapilata).
Administrarea de Vitamina B12 se face sub forma de injectii intramusculare si este indicata in carenta corespunzatoare. Ea este utilizata, de asemenea, in doze mari ca analgezic. Injectiile intravenoase cu unul dintre derivatii ei, hidroxocobalamina, sunt practicate in caz de intoxicatie cu cianura. Administrarea medicamentoasa de vitamina B 12 este contraindicata in rare cazuri.
Aporturile nutritionale recomandate, minime si usor de acoperit printr-o alimentatie echilibrata, sunt de 1 pana la 2 micrograme pe zi pentru copii, de 3 micrograme pentru adolescenti sau pentru adulti, de 4 micrograme pentru femeile gravide sau care alapteaza. Vitamina B12 se gaseste in toate produsele animale indeosebi in ficat. Ea este relativ stabila la caldura si la aer dar mai sensibila la lamina si la radiatiie ultraviolete precum si la acizi si baze.
Carente in vitamina B12 poate rezulta deci fie, in mod exceptional, prin aporturi alimentare insuficiente (regim vegetarian), fie dintr-o gastrectomie (ablatie a stomacului) sau dintr-o o boala responsabila de o anomalie a secretiei de factor intrinsec, precum boala lui Biermer; aceasta carenta poate, sa mai provina dintr-o anomalie, dintr-o ablatie a prrtiunii terminate a intestinului subtire si, in mod exceptional, dintr-o infectie cronica a intestinului subtire. In sfarsit, o carenta in vitamina B 12 nu este deloc rara la persoanele in varsta. Ficatul, care stocheaza vitamina B 12, poate disimula o insuficienta de aport sau o tulburare a absorbtiei timp de 3 sau 4 ani. In continuare, apar primele semne ale carentei: oboseala generala, pierdere a apetitului, tulburari hematologice (anemie megaloblastica), neuropsihiatrice (senzatie de arsura cutanata, nevrita optica inflamatie a nervului optic, pierderi de memorie, labilitate a starii de spirit, depresie) si mucoase (limba depapilata).
Administrarea de Vitamina B12 se face sub forma de injectii intramusculare si este indicata in carenta corespunzatoare. Ea este utilizata, de asemenea, in doze mari ca analgezic. Injectiile intravenoase cu unul dintre derivatii ei, hidroxocobalamina, sunt practicate in caz de intoxicatie cu cianura. Administrarea medicamentoasa de vitamina B 12 este contraindicata in rare cazuri.
Inca nu este foarte bine studiata si de aceea nu este considerata de fapt o vitamina in adevaratul sens al cuvantului, deoarece nu s-a demonstrat rolul ei indispensabil in procesul de nutritie. Datorita faptului ca este un antioxidant, are actiune asemanatoare cu a vitaminei E. Are efecte maxime administrata impreuna cu vitaminele A si E. Studiile cu privire la B15 sunt limitate. Totusi printre afectiunile benefice ale acesteia, se pot numara: protejeaza ficatul impotriva cirozei, mareste durata de viata a celulelor, diminueaza nevoia de alcool, ajuta la rapida recuperare dupa oboseala, scade nivelul colesterolului din sange, asigura protectia impotriva agentilor poluanti, atenueaza simptomele crizelor de astm si anghina, stimuleaza raspunsul imunitar al organismului.
Carenta acestei vitamine poate provoca: boli de inima, afectiuni nervoase si glandulare, insuficienta oxigenare a tesuturilor. Nu s-au inregistrat cazuri de toxicitate ale vitaminei B15. Ca si in cazul altor vitamine, apa si lumina solara influenteaza negativ prezenta acesteia.
Carenta acestei vitamine poate provoca: boli de inima, afectiuni nervoase si glandulare, insuficienta oxigenare a tesuturilor. Nu s-au inregistrat cazuri de toxicitate ale vitaminei B15. Ca si in cazul altor vitamine, apa si lumina solara influenteaza negativ prezenta acesteia.
Vitamina hidrosolubila implicata in productia de glucocorticosteroizi si de anumiti neurotransmitatori (substante care permit transrnisia influxului nervos), in metabolismul glucozei, al colagenului, al acidului folic si al anumitor acizi aminati, in neutralizarea radicalilor liberi si a nitrozaminelor, in reactii imunologice, care faciliteaza absorbtia fierului la ivelul tubului digestiv.
Aporturile nutritionale recomandate de vitamina C sunt de 35 pana la 65 miligrame pe zi pentru copil, de la 60 la 100 miligrame pentru adulti si adolescenti. Pentru fumatori este recomandat un aport crescut, de ordinul a 120 miligrame pe zi. Principalele surse alimentare de vitamina C sunt legumele si fructele crude, precum si cartofii. Aceasta vitamina este usor oxidabila si foarte sensibila la caldura si la radiatii infrarosii si ultraviolete.
Carente in vitamina C este responsabila de scorbut. Cauzata de un sport alimentar insuficient, unei malabsorbtii digestive, unei cresteri a necesitstilor sau unei eliminari excesive, carenta apare de cele mai multe ori la subiectii varstnici, alcoolici, suferind de malabsorbtie cronica sau supusi unei hraniri prin perfuzii nesuplimentate in vitamina C. Ea se traduce printr-o oboseala, prin dureri osteoarticulare, edeme, o gingivita, hemoragii. Starile de subcarenta (stadiul care precede carenta) ar fi mult mai numeroase, iar actualmente se pune intrebarea referitoare la eventualele relatii intre un defect de aport in vitamina C si diverse boli (cancer, boli cardiovasculare, cataracta etc.).
Administrarea de vitamina C este prescrisa pe cale orala in tratamentul carentelor corespunzatoare, al starilor de oboseala, al unor tulburari capilare si venoase, iar pe cale intravenoasa in caz de methemoglobinemie ( crestere anormala a concentratiei sangvine de methemoglobina, molecula incapabila sa transporte oxigenul). In schimb, contrar unei idei raspandite, vitamina C nu are nici o influenta asupra virusului gripal. Luarea excesiva de vitamina C (prin suplimentare medicamentoasa) poate antrena o agitatie si insomnii, dar ea nu este periculoasa, excesul fiind eliminat prin urina si fecale. Pentru doze egale sau mai mici de 1 000 miligrame pe zi, nu exista nici un fel de contraindicatii. Doze mai mari nu trebuie administrate in caz de hemocromatoza (boala consecutiva acumularii de fier in tesuturile organismului), de litiaza renala oxalica, de deficit in gluco-6-fosfat dehidrogenaza sau de insuficienta renala.
Aporturile nutritionale recomandate de vitamina C sunt de 35 pana la 65 miligrame pe zi pentru copil, de la 60 la 100 miligrame pentru adulti si adolescenti. Pentru fumatori este recomandat un aport crescut, de ordinul a 120 miligrame pe zi. Principalele surse alimentare de vitamina C sunt legumele si fructele crude, precum si cartofii. Aceasta vitamina este usor oxidabila si foarte sensibila la caldura si la radiatii infrarosii si ultraviolete.
Carente in vitamina C este responsabila de scorbut. Cauzata de un sport alimentar insuficient, unei malabsorbtii digestive, unei cresteri a necesitstilor sau unei eliminari excesive, carenta apare de cele mai multe ori la subiectii varstnici, alcoolici, suferind de malabsorbtie cronica sau supusi unei hraniri prin perfuzii nesuplimentate in vitamina C. Ea se traduce printr-o oboseala, prin dureri osteoarticulare, edeme, o gingivita, hemoragii. Starile de subcarenta (stadiul care precede carenta) ar fi mult mai numeroase, iar actualmente se pune intrebarea referitoare la eventualele relatii intre un defect de aport in vitamina C si diverse boli (cancer, boli cardiovasculare, cataracta etc.).
Administrarea de vitamina C este prescrisa pe cale orala in tratamentul carentelor corespunzatoare, al starilor de oboseala, al unor tulburari capilare si venoase, iar pe cale intravenoasa in caz de methemoglobinemie ( crestere anormala a concentratiei sangvine de methemoglobina, molecula incapabila sa transporte oxigenul). In schimb, contrar unei idei raspandite, vitamina C nu are nici o influenta asupra virusului gripal. Luarea excesiva de vitamina C (prin suplimentare medicamentoasa) poate antrena o agitatie si insomnii, dar ea nu este periculoasa, excesul fiind eliminat prin urina si fecale. Pentru doze egale sau mai mici de 1 000 miligrame pe zi, nu exista nici un fel de contraindicatii. Doze mai mari nu trebuie administrate in caz de hemocromatoza (boala consecutiva acumularii de fier in tesuturile organismului), de litiaza renala oxalica, de deficit in gluco-6-fosfat dehidrogenaza sau de insuficienta renala.
Vitamina D este liposolubila necesara absorbtiei intestinale de calciu si fixarii sale in oase, precum si reabsorbtiei fosforului de catre rinichi, care joaca un rol esential si in alte fenomene biologice ca diferentierea celulara si imunitatea.
Aporturile nutritionale recomandate sunt de la 10 la 15 micrograme pe zi pentru copil, de 10 micrograme pentru adult, de 15 micrograme in timpul sarcinii si alaptarii, si de 12 micrograme pentru subiectul varstnic. Vitamina D prezenta in organism are o origine dubla: endogena, prin transformarea in piele a colestcrolului sub influenta radiatiilor ultraviolete (vitamina D3)si exogena prin alimentatie (vitamina D2 din vegetate si vitamina D3 din produsele animale). Alimentele cele mai bogate in vitamina D sunt ficatul pestelui slab (ulei din ficat de morun), pestele gras, galbenusul de ou, ficatul,laptele integral si produsele lactate nedegresate (unt, in special). Aceasta vitamina este foarte sensibila la caldura, la lumina, la oxigen si la mediile acide.
Carenta in vitamina D antreneaza o decalcifiere osoasa care provoaca un rahitism la copil si, la adult, o osteomalacie, ce se traduce prin deformatii osoase si este insotita de tulburari biologice (cresterea nivelurilor sangvine le parathormon, de fosfataze alcaline, scaderea nivelului sangvin de fosfor, nivelul sangvin al calciului fiind normal sau scazut). In tarile industrializate, multumita administririi medicamentoase sistematice de vitamina D sugarilor, rahitismul a devenit o boala exceptionala ca aparitie. In situatii particulare se poate observa o carenta la adult: persoane in varsta, alcoolice sau care sufera de o malabsorblie digestiva cronica, de o insuficienta renala cronica sau de o insuficienta hepatica, de o hipotiroidie sau, inca, in caz de interactiune medicamentoasa (luarea de anumite anticonvulsivante, barbiturice, hidantoine) sau antituberculoase Rrifampicinul. Carentele in vitamina D se trateaza prin administrare medicamentoasa (pe cale orala) a acestei vitamine.
Administrarea de doze excesive de vitamina D poate provoca o intoxicatie: dureri de cap, lipsa de apetit, varsaturi, tulburari osteoarticulare (dureri, crampe), hidroelectrolitice (hipercalcemie, hipercalciurie) si renale (deshidratare, indeosebi), calcificare a organelor (rinichi, inima, plamani, vase sangvine); in plus, la femeia gravida, o hipervitaminoza D risca sa antreneze malformatii fetale.
Aporturile nutritionale recomandate sunt de la 10 la 15 micrograme pe zi pentru copil, de 10 micrograme pentru adult, de 15 micrograme in timpul sarcinii si alaptarii, si de 12 micrograme pentru subiectul varstnic. Vitamina D prezenta in organism are o origine dubla: endogena, prin transformarea in piele a colestcrolului sub influenta radiatiilor ultraviolete (vitamina D3)si exogena prin alimentatie (vitamina D2 din vegetate si vitamina D3 din produsele animale). Alimentele cele mai bogate in vitamina D sunt ficatul pestelui slab (ulei din ficat de morun), pestele gras, galbenusul de ou, ficatul,laptele integral si produsele lactate nedegresate (unt, in special). Aceasta vitamina este foarte sensibila la caldura, la lumina, la oxigen si la mediile acide.
Carenta in vitamina D antreneaza o decalcifiere osoasa care provoaca un rahitism la copil si, la adult, o osteomalacie, ce se traduce prin deformatii osoase si este insotita de tulburari biologice (cresterea nivelurilor sangvine le parathormon, de fosfataze alcaline, scaderea nivelului sangvin de fosfor, nivelul sangvin al calciului fiind normal sau scazut). In tarile industrializate, multumita administririi medicamentoase sistematice de vitamina D sugarilor, rahitismul a devenit o boala exceptionala ca aparitie. In situatii particulare se poate observa o carenta la adult: persoane in varsta, alcoolice sau care sufera de o malabsorblie digestiva cronica, de o insuficienta renala cronica sau de o insuficienta hepatica, de o hipotiroidie sau, inca, in caz de interactiune medicamentoasa (luarea de anumite anticonvulsivante, barbiturice, hidantoine) sau antituberculoase Rrifampicinul. Carentele in vitamina D se trateaza prin administrare medicamentoasa (pe cale orala) a acestei vitamine.
Administrarea de doze excesive de vitamina D poate provoca o intoxicatie: dureri de cap, lipsa de apetit, varsaturi, tulburari osteoarticulare (dureri, crampe), hidroelectrolitice (hipercalcemie, hipercalciurie) si renale (deshidratare, indeosebi), calcificare a organelor (rinichi, inima, plamani, vase sangvine); in plus, la femeia gravida, o hipervitaminoza D risca sa antreneze malformatii fetale.
Vitamina E este liposolubila indispensabila unei bune stabilizari a membranelor celulare, mentinerii activitatii unor enzime, agregarii plachetelor sangvine si protectiei globulelor rosi impotriva substantelor oxidante (radicali liberi, de exemplu). S-ar parea si ca vitamina E incetineste imbatranirea celulelor; in sfarsit lucrari din ce in ce mai numeroase sugereaza ca aceasta vitamina joaca si un rol protector impotriva bolilor coronariene. Termenul de vitamina E grupeaza, in fapt, 4 substante denumite tocoferoli: alfa-tocoferolul (cel mai activ), beta-tocoferolul si gamma-tocoferolul (care au o activitate vitaminica mai redusa), si delta-tocoferolul (practic inactiv).
Aporturile nutritionale recomandate sunt de la 3 la10 miligrame pe zi pentru copil si de aproximativ 12 miligrame pentru adolescent si adult. Sursele alimentare cele mai importante de vitamina E sunt vegetalele (uleiuri si margarine vegetate bogate in acizi grasi polinesaturati, fructe uscate oleaginoase - alune -, germeni de cereale, legume verzi), dar si sursele animale (ficat, galbenus de ou, ant). Aceasta vitamina este relativ stabila la caldura, la lumina si in mediu acid, dar foarte sensibila la oxidare in mediu alcalin.
Carenta in vitamina E este rara si survine in contexte deosebite: copil prematur, subiect afectat de o malabsorbtie digestiva cronica (boala lui Crohn, ablatia ileonului (a 3-a parte a intestinului subtire) sau de o boala genetica (betalipoproteinemie - tulburare a metabolismului lipidelor, mucoviscidioza). Ea se traduce prin tulburari hematologice (anemie), neurologice (atingere a sistemului nervos central), neuromusculare (miopatie) si oftalmice (alterarea retinei), si se trateaza prin administrarea medicamentoasa de vitamina E. Riscul de hipervitaminoza este foarte slab, aceasta vitamina devenind toxica doar la doze foarte ridicate (de 100 de ori mai mari decat aportul zilnic recomandat). Totusi, este nerecomandabil sa se administreze doze mari subiectilor care urmeaza un tratament cu vitamina K.
Aporturile nutritionale recomandate sunt de la 3 la10 miligrame pe zi pentru copil si de aproximativ 12 miligrame pentru adolescent si adult. Sursele alimentare cele mai importante de vitamina E sunt vegetalele (uleiuri si margarine vegetate bogate in acizi grasi polinesaturati, fructe uscate oleaginoase - alune -, germeni de cereale, legume verzi), dar si sursele animale (ficat, galbenus de ou, ant). Aceasta vitamina este relativ stabila la caldura, la lumina si in mediu acid, dar foarte sensibila la oxidare in mediu alcalin.
Carenta in vitamina E este rara si survine in contexte deosebite: copil prematur, subiect afectat de o malabsorbtie digestiva cronica (boala lui Crohn, ablatia ileonului (a 3-a parte a intestinului subtire) sau de o boala genetica (betalipoproteinemie - tulburare a metabolismului lipidelor, mucoviscidioza). Ea se traduce prin tulburari hematologice (anemie), neurologice (atingere a sistemului nervos central), neuromusculare (miopatie) si oftalmice (alterarea retinei), si se trateaza prin administrarea medicamentoasa de vitamina E. Riscul de hipervitaminoza este foarte slab, aceasta vitamina devenind toxica doar la doze foarte ridicate (de 100 de ori mai mari decat aportul zilnic recomandat). Totusi, este nerecomandabil sa se administreze doze mari subiectilor care urmeaza un tratament cu vitamina K.
Vitamina F consta, de fapt, dintr-o grupare de acizi grasi mono si polinesaturati, intrand in componenta uleiurilor vegetale (acid linoleic, acid linolenic, acid arahidonic). Acesti acizi nu pot fi sintetizati in organism, fiind obtinuti din unele produse alimentare si cunoscuti sub denumirea de acizi esentiali. Ei sunt liposolubili, foarte usor oxidabili si activi numai in prezenta vitaminelor B6 si E.
Vitamina F intra in structura fosfolipidelor si faciliteaza transportul si eficienta utilizare a grasimilor in organism. Este hipocolesterolemica, deci si antiaterosclerotica, ea constituind si un factor de crestere si de sustinere a functiei antitoxice a ficatului. De asemenea, printre proprietatile pe care le are aceasta vitamina se numara si urmatoarele:
-ajuta la mentinerea permeabilitatii normale a membra nelor celulare;
-nu permite migratia bacteriilor intestinale producatoare de toxine;
-asigura sanatatea pielii si a parului;
-combate diferitele afectiuni cardiace ;
-ajuta la scaderea greutatii corporale, prin arderea grasimilor saturate.
Continutul in vitamina F se exprima in mg/100 g produs comestibil. Pana in prezent, nu au fost stabilite dozele zilnice necesare in aceasta vitamina; s-a emis insa ideea potrivit careia consumul ridicat de glucide determina cresterea necesarului de vitamina F.
Carenta de vitamina F se afla la originea unor afectiuni dupa cum urmeaza: acnee infantila, eczeme, prurit anal, arterite si flebite, angina pectorala, infarct miocardic, tulburari hepatice si nervoase, disfunctii sexuale, hematurie, diferite leziuni renale, tulburari digestive, cresterea nivelului metabolismului bazal, varice, litiaza biliara, oprirea cresterii, migrene, tulburarea ciclului menstrual etc. Acizi componenti ai vitaminei F se gasesc indeosebi in uleiul de floarea-soarelui (de preferat, obtinut prin presare la rece), in uleiul de porumb si de soia, in arahide si nuci, in semintele de dovleac (crude) si in alune, in migdalele dulci si in uleiul de ficat de peste etc. Bogat in vitamina F este si uleiul de masline obtinut prin presare la rece, ca si fructele de catina alba (8 mg/ 100 g). Grasimile saturate, caldura si oxigenul sunt principalii inamici ai vitaminei F.
Vitamina F intra in structura fosfolipidelor si faciliteaza transportul si eficienta utilizare a grasimilor in organism. Este hipocolesterolemica, deci si antiaterosclerotica, ea constituind si un factor de crestere si de sustinere a functiei antitoxice a ficatului. De asemenea, printre proprietatile pe care le are aceasta vitamina se numara si urmatoarele:
-ajuta la mentinerea permeabilitatii normale a membra nelor celulare;
-nu permite migratia bacteriilor intestinale producatoare de toxine;
-asigura sanatatea pielii si a parului;
-combate diferitele afectiuni cardiace ;
-ajuta la scaderea greutatii corporale, prin arderea grasimilor saturate.
Continutul in vitamina F se exprima in mg/100 g produs comestibil. Pana in prezent, nu au fost stabilite dozele zilnice necesare in aceasta vitamina; s-a emis insa ideea potrivit careia consumul ridicat de glucide determina cresterea necesarului de vitamina F.
Carenta de vitamina F se afla la originea unor afectiuni dupa cum urmeaza: acnee infantila, eczeme, prurit anal, arterite si flebite, angina pectorala, infarct miocardic, tulburari hepatice si nervoase, disfunctii sexuale, hematurie, diferite leziuni renale, tulburari digestive, cresterea nivelului metabolismului bazal, varice, litiaza biliara, oprirea cresterii, migrene, tulburarea ciclului menstrual etc. Acizi componenti ai vitaminei F se gasesc indeosebi in uleiul de floarea-soarelui (de preferat, obtinut prin presare la rece), in uleiul de porumb si de soia, in arahide si nuci, in semintele de dovleac (crude) si in alune, in migdalele dulci si in uleiul de ficat de peste etc. Bogat in vitamina F este si uleiul de masline obtinut prin presare la rece, ca si fructele de catina alba (8 mg/ 100 g). Grasimile saturate, caldura si oxigenul sunt principalii inamici ai vitaminei F.
Vitamina K face parte din grupul B de vitamine si este alcatuita, de fapt, din doua componente naturale : vitamina K, (fitochinona) si vitamina K2 (farnochinona). Are un rol esential in coagularea rapida a sangelui, fiind indicata in oprirea hemoragiilor de orice natura, in diferite tulburari hepatice (icter, hepatita, insuficienta si ciroza hepatica), apoi in colite, urticarii, degeraturi, slabirea rezistentei capilare, diminuarea debitului menstrual, dupa tratamente cu antibiotice etc.
Necesarul zilnic de vitamina K
este de 1,5-2 mg. Carenta de aceasta vitamina provoaca hemoragii la nivelul mucoaselor si al creierului, indeosebi in urma tratamentelor indelungate cu antibiotice. Trebuie mentionat si faptul ca aceasta vitamina poate fi furnizata organismului si prin sintetizarea ei de catre flora microbiana intestinala (cca 50%). Intrucat antibioticele distrug flora intestinala sintetizatoare de vitamina K, se recomanda ca administrarea acestora sa se faca o data cu ingerarea de iaurt, lapte batut sau lapte acidofil. La nou-nascuti, organismul nu produce suficienta vitamina K, lucru ce explica diferitele hemoragii care apar frecvent in aceasta perioada, precum si necesitatea ca si in alaptarile artificiale sa fie adaugate, la alimentele respective, sucuri de rosii sau de alte vegetale continand vitamina antihemoragica.
Carenta de vitamina K
mareste timpul de coagulare a sangelui, care, in mod normal, este de 4-8 minute. Hipovitaminoza K se manifesta si prin aparitia de hematoame (hemoragii ale pielii), scurgeri de sange din nas (epistaxis), colite si diaree etc. Aceasta insuficienta vitaminica provoaca neajunsuri atat la nou-nascuti, cat si la adulti.
Vitamina K se dizolva in grasimi, e foarte sensibila la lumina, rezistenta la caldura si sensibila la oxidanti. De asemenea, ea este usor distrusa si prin congelarea alimentelor inainte de a fi date in consum, precum si prin rancezirea grasimilor care intra in alcatuirea alimentelor respective. Dintre dusmanii vitaminei K, mai fac parte si urmatorii: radiatiile si razele X, aerul poluat, aspirina si alte produse de sinteza (anticoagulante, cloramfenicol, cholestyramin, kanamicina, toate tipurile de penicilina, propantelina, biseptol, neoxazol, tetraciclina etc.).
Necesarul zilnic de vitamina K
este de 1,5-2 mg. Carenta de aceasta vitamina provoaca hemoragii la nivelul mucoaselor si al creierului, indeosebi in urma tratamentelor indelungate cu antibiotice. Trebuie mentionat si faptul ca aceasta vitamina poate fi furnizata organismului si prin sintetizarea ei de catre flora microbiana intestinala (cca 50%). Intrucat antibioticele distrug flora intestinala sintetizatoare de vitamina K, se recomanda ca administrarea acestora sa se faca o data cu ingerarea de iaurt, lapte batut sau lapte acidofil. La nou-nascuti, organismul nu produce suficienta vitamina K, lucru ce explica diferitele hemoragii care apar frecvent in aceasta perioada, precum si necesitatea ca si in alaptarile artificiale sa fie adaugate, la alimentele respective, sucuri de rosii sau de alte vegetale continand vitamina antihemoragica.
Carenta de vitamina K
mareste timpul de coagulare a sangelui, care, in mod normal, este de 4-8 minute. Hipovitaminoza K se manifesta si prin aparitia de hematoame (hemoragii ale pielii), scurgeri de sange din nas (epistaxis), colite si diaree etc. Aceasta insuficienta vitaminica provoaca neajunsuri atat la nou-nascuti, cat si la adulti.
Vitamina K se dizolva in grasimi, e foarte sensibila la lumina, rezistenta la caldura si sensibila la oxidanti. De asemenea, ea este usor distrusa si prin congelarea alimentelor inainte de a fi date in consum, precum si prin rancezirea grasimilor care intra in alcatuirea alimentelor respective. Dintre dusmanii vitaminei K, mai fac parte si urmatorii: radiatiile si razele X, aerul poluat, aspirina si alte produse de sinteza (anticoagulante, cloramfenicol, cholestyramin, kanamicina, toate tipurile de penicilina, propantelina, biseptol, neoxazol, tetraciclina etc.).
Vitamina P hidrosolubila actioneaza concomitent si strans legat de vitamina C (actiune sinergica), asigurandu-i acesteia o perfecta absorbtie si utilizare si impiedicandu-i distrugerea prin oxidare. Vitamina P e puternic antioxidanta si, de asemenea, are rol important in fenomenele hemoragice, in hemoragii scorbutice, hemoragii ale capilarelor si ale viscerelor, in edeme, pleurezii, ascite, hemoragii retiniene, afectiuni ale venelor, artrite ale membrelor, inferioare, raceala, artrita, ate-roscleroza, hipertensiune arteriala, varice, eczeme si arsuri, sangerarea gingiilor, hemoragii la nou-nascuti etc. Aceasta vitamina intervine in mod esential in procesele energetice ale tesuturilor si in mentinerea permeabilitatii vaselor capilare, de unde si denumirea de factor de permeabilitate capilara. Asociata cu vitamina C, are un deosebit rol antiinfectios. Vitamina P contribuie la intarirea peretilor vaselor capilare si la cresterea elasticitatii si rezistentei acestora, precum si a tesutului conjunctiv. Are, de asemenea, un rol benefic si prin ameliorarea hemoragiilor provocate de diferite cauze. In plus, protejeaza organismul de efectele secundare ale razelor X, intervine in prevenirea contractarii gripei, influenteaza pozitiv cresterea procentului de calciu in sange. Se apreciaza ca sensibilitatea acestei vitamine la diferiti factori este asemanatoare cu cea a vitaminei C.
Carenta de vitamina P
evidentiata indeosebi prin spargerea vaselor capilare (fragilitate capilara), se poate trata consumind suc de lamaie, ceai de macese, diferite fructe si legume proaspete, precum si suplimente naturiste cu continut concentrat de extracte de palnte sau direct de vitamina P. Necesarul zilnic de vitamina P este de 10-20 mg, pentru fiecare 500 mg vitamina C fiind necesare minimum 100 mg complex C.
Carenta de vitamina P
evidentiata indeosebi prin spargerea vaselor capilare (fragilitate capilara), se poate trata consumind suc de lamaie, ceai de macese, diferite fructe si legume proaspete, precum si suplimente naturiste cu continut concentrat de extracte de palnte sau direct de vitamina P. Necesarul zilnic de vitamina P este de 10-20 mg, pentru fiecare 500 mg vitamina C fiind necesare minimum 100 mg complex C.
Vitamina hidrosolubila implicata in reactiile de oxidoreducere ale celulei. Vitamina PP, denumita in Franta si vitamina B3, corespunde la doi compusi: acidul nicotinic si nicotinamida.
Aporturile nutritionale recomandate de vitamina PP sunt 6 pana la 14 miligrame pe zi pentru copil, de 15 pana la 18 miligrame in cursul sarcinii sau alaptarii. Principalele surse alimentare sunt: carnea (ficatul si rinichii), pestele, ouale, drojdia de bere, cerealele si ciupercile. Organismul poate sa o si fabrice pornind de la un acid, triptofanul. Vitamina PP este stabila la lumina, la caldura si rezistenta la oxidare.
Carenta in vitamina PP, descrisa sub termenul de pelagra, este rara si rezulta fie prin aporturi alimentare insuficiente, fie din interactiuni medicamentoase (unele antituberculoase si antiparkinsoniene). In tarile industrializate, ea afecteaza indeosebi subiectii varstnici, alcoolici sau supusi unei hraniri parenterale (prin perfuzii), nesuplimentate cu vitamina PP. Ea se traduce printr-o oboseala, pierdere a apetitului, apoi prin tulburari cutanate, digestive, psihice si hematologice si se trateaza prin administrare medicamentoasa de vitamina PP.
Administrarea - luarea de doze mari de acid nicotinic permite reducerea eficace a nivelului sangvin de colesterol; totusi, ea este in general prost suportata. Trebuie, deci, luate precautii, mai ales in caz de insuficienta renala. Luarea de doze mari de acid nicotinic este categoric contraindicata in caz de ulcer gastroduodenal sau de diabet.
Aporturile nutritionale recomandate de vitamina PP sunt 6 pana la 14 miligrame pe zi pentru copil, de 15 pana la 18 miligrame in cursul sarcinii sau alaptarii. Principalele surse alimentare sunt: carnea (ficatul si rinichii), pestele, ouale, drojdia de bere, cerealele si ciupercile. Organismul poate sa o si fabrice pornind de la un acid, triptofanul. Vitamina PP este stabila la lumina, la caldura si rezistenta la oxidare.
Carenta in vitamina PP, descrisa sub termenul de pelagra, este rara si rezulta fie prin aporturi alimentare insuficiente, fie din interactiuni medicamentoase (unele antituberculoase si antiparkinsoniene). In tarile industrializate, ea afecteaza indeosebi subiectii varstnici, alcoolici sau supusi unei hraniri parenterale (prin perfuzii), nesuplimentate cu vitamina PP. Ea se traduce printr-o oboseala, pierdere a apetitului, apoi prin tulburari cutanate, digestive, psihice si hematologice si se trateaza prin administrare medicamentoasa de vitamina PP.
Administrarea - luarea de doze mari de acid nicotinic permite reducerea eficace a nivelului sangvin de colesterol; totusi, ea este in general prost suportata. Trebuie, deci, luate precautii, mai ales in caz de insuficienta renala. Luarea de doze mari de acid nicotinic este categoric contraindicata in caz de ulcer gastroduodenal sau de diabet.
Este una dintre cele mai putin cunoscute vitamine. Se pare ca detine un rol important in vindecarea ulcerului, insa opiniile specialistilor difera in aceasta privinta. Se gaseste in varza cruda si, din cercetarile existente s-a stabilit ca are rol important in vindecarea afectiunilor de stomac (ulcer).
dupa ce s-a ridicat roua. Florile proaspete se folosesc imediat dupa recoltare, la prepararea socatei sau a siropului de soc. ingrijire escara
RăspundețiȘtergere